La finalul săptămânii de lucru, lista e plină de bife. Totul pare rezolvat, calendarul arată ordonat, dar senzația de progres lipsește. Asta pentru că între „ce am făcut” și „ce am bifat” există o diferență subtilă, dar foarte importantă. Prima categorie aduce valoare, claritate și sens. A doua oferă doar dovada că ai fost ocupat/ă.
Bifele pot fi înșelătoare
Mai ales dacă ne aflăm într-un ritm de lucru accelerat, bifarea devine un mecanism de auto-validare. Fiecare sarcină finalizată dă impresia de control, chiar și atunci când nu a adus nicio schimbare reală.
De multe ori, în spatele unei săptămâni „pline” se ascunde un gol: s-au rezolvat urgențele, dar nu s-a avansat în nimic important. Activitatea nu este mereu sinonimă cu progresul.
Testul clar al utilității
O metodă simplă ca să faci diferența este să te întrebi, la finalul fiecărei săptămâni: ce s-a schimbat datorită acțiunilor mele? Dacă răspunsul nu poate fi formulat clar (o decizie luată, un blocaj eliminat, o idee validată), atunci probabil ai bifat mai mult decât ai construit.
Munca reală lasă urme vizibile: o direcție mai limpede, un proces mai eficient, o conversație dificilă dusă până la capăt.
Înlocuiește bifarea cu reflecția
O cultură a bifei încurajează viteza, nu înțelegerea. De aceea, o practică sănătoasă este revizuirea săptămânală cu întrebări, nu cu liste. Ce a contat cel mai mult? Ce a fost doar rutină? Ce ai face diferit săptămâna viitoare dacă scopul ar fi claritatea, nu completarea sarcinilor?
În timp, acest exercițiu schimbă modul în care privești munca. Nu ca pe o succesiune de acțiuni, ci ca pe un flux de decizii care au sens.
