De aderat, slava Domnului, am aderat. Cat de pregatiti eram din punct de vedere economic sa intram in institutia numita Europa, nu mai conteaza. Cat de pregatit este batranul organism european sa mai primeasca un corp strain, ramane de vazut. In tot cazul, europenii au facut tot ce s-a putut ca sa nu mai tergiversam, noi ne-am straduit sa-i speriem (si continuam s-o facem si post-aderare, vezi si recentul scandal cu "biletelul roz").
Stim cu totii cum suntem priviti in mass-media vestice: eufemistic vorbind, reputatia noastra lasa de dorit. Cele doua milioane de romani care muncesc in afara tarii nu fac intotdeauna o impresie buna in statele in care se afla. Din fericire, traim vremuri cosmopolite si se percep cu tot mai putina intensitate diferentele de civilizatie. Nu este, totusi, dracul atat de negru pe cat crede opinia publica occidentala. Romanii din afara se modeleaza incet-incet dupa formatul de succes al capitalismului: seriozitate, responsabilitate, decenta. Sub suflul tot mai puternic al afacerilor cu capital strain, cei ramasi acasa pun umarul la constructii serioase (cariere convingatoare, business profesionist etc).
Uniunea Europeana nu inseamna doar piata unica, ci si o lume care isi omogenizeaza treptat mentalitatile. Odata ce am reusit sa trecem granita - sau mai bine spus, granita a trecut peste noi -, incepem sa resimtim o presiune constanta, cotidiana din partea Europei de a deveni cetatenii ei. Ceea ce inseamna ca trebuie sa respectam pana la cele mai mici detalii normele comunitare. Si, pe masura ce monitorizarea devine mai serioasa, intelegem ca nu mai avem loc de intors.
E drept ca nu suntem inca foarte coerenti, nu-i plictisim pe ceilalti prin consecventa, nu se poate conta prea mult pe cuvantul nostru... Este o lista lunga de... nuante. Sunt lucruri pe care, prin exercitiu zilnic, prin antrenament cu instructori europeni, le vom remedia mai devreme sau mai tarziu. Ca nu suntem atat de orientali pe cat ar vrea altii sa ne creada se vede mai ales in mediul organizational, unde avem mai multi workaholici decat oblomovi.
Aici, in zona de business, se vede cel mai bine cum actioneaza presiunea occidentala asupra materialului romanesc. Mai ales in cadrul multinationalelor, contactul cu oameni veniti din alte parti ale lumii, cu un mod de gandire structurat ferm si cu proceduri de lucru riguroase ne-au creat un comportament perfect "integrabil". Romanii "corporatisti" nu se deosebesc cu nimic de colegii lor europeni. Fiind prea obisnuiti cu acest mediu, tindem sa nu mai remarcam cat de ne-romanesc (in raport cu 10-15 ani in urma) este tipul uman care formeaza noua clasa de mijloc.
Semnul cel mai sigur ca ne upgradam cu viteza modul de a vedea lucrurile este ascensiunea managementului romanesc. Daca n-ar fi la zi din punct de vedere al mentalitatii, nu ar putea fi performant, nici competitiv. Or, ceea ce vedem in prezent este ca expatii se retrag incet-incet si lasa locul romanilor la conducerea companiilor, iar cei mai buni dintre managerii nostri au deja responsabilitati regionale in cadrul multinationalelor.
Aderarea a fost pasul cel mai greu, de--acum ramane sa vedem si ce aderenta avem la realitatea europeana. Sunt voci care spun ca avem iarasi nesansa de a intra in sala de bal cand petrecerea este pe final. Insa, daca istoria va fi ingaduitoare cu noi, cred ca va iesi finalmente, din presa europeana si din materialul romanesc, un text interesant.
