In 2005, industria autohtona de profil a depasit pragul de 1,2 miliarde de euro, iar pana la sfarsitul lui 2006 era estimat un volum de 1,5 miliarde de euro. In acelasi timp, primii unsprezece jucatori din asigurari, cu exceptia Asirom, au angajat impreuna anul trecut aproape 2.000 de oameni. Avand in vedere acest trend, anul acesta va gazdui un adevarat spectacol pe piata asigurarilor.

Sute de noi firme stau sa intre

"Daca analizam ce s-a intamplat in celelalte tari recent integrate in UE, ne asteptam la o intrare masiva de asiguratori din alte state UE in Romania. Spre exemplu, in cazul Slovaciei, Sloveniei si al Ungariei s-a constatat ca, in numai un an si jumatate de la aderare, numarul de asiguratori care au anuntat autoritatile de supraveghere din aceste state despre intentia de a desfasura direct activitate pe teritoriul lor a ajuns la ordinul sutelor", spune Corina Licea, director de Resurse Umane al companiei AVIVA. Prin urmare, pana la sfarsitul anului 2005, se inscrisesera in Slovacia 329 de asiguratori, in Slovenia 220, iar in Ungaria 324. Aceasta in conditiile in care in Romania, momentan, sunt inregistrate la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor doar 39 de astfel de societati. Este previzibil, deci, ca procesul integrarii va declansa intensificarea brusca a concurentei, careia ii vor face fata mult mai usor companiile internationale care pot sa sustina - prin resursele la care au acces - efortul unei dezvoltari accelerate a pietei locale. "Nu as vrea sa dau nume pentru ca nu am informatii sigure in aceasta directie. Oricum, tinand cont de potential si de perspectivele care exista in aceasta piata, anticipez o competitie reala intre actualii jucatori de pe piata asigurarilor din Romania si cei care vor veni", se pregateste Corina Licea.

Dublu agent in asigurari

Daca pana acum companiile nu erau prezente in fata clientului decat prin agentul de asigurari, incepand cu 2007, in nomenclatorul meseriilor a mai fost inscris un post, cel de agent de marketing. In ciuda titulaturii care ar trimite la alt domeniu de activitate, agentii de marketing sunt, de fapt, autorizati sa vanda pensii private, prezente si in Romania incepand cu acest an. Ca si in cazul agentilor de asigurari, pretentiile angajatorilor pentru cei interesati sunt minime: trebuie sa fie absolventi de studii medii, dar si al unui curs specializat pe fondurile de pensii facultative.

Exista insa si provocari carora companiile le vor face fata cu greu. Printre acestea, potrivit directorului de HR de la AVIVA, se numara un nou sistem de evaluare a calitatii si sigurantei serviciilor de asigurari, similare cu cele care opereaza pe pietele vestice, cu traditie in asigurari. "Acest sistem va scoate la iveala o serie de puncte vulnerabile ale operatorilor din Romania, legate de modul de administrare din punct de vedere tehnic a operatiunilor de asigurari", este ea de parere.

Apare multinationala romaneasca

Alaturi de obligatia de aliniere a legislatiei nationale la directivele europene, dobandirea statutului de stat membru al Uniunii Europene presupune si respectarea a doua dintre cele mai importante principii ale pietei unice, libera circulatie a serviciilor si dreptul de stabilire. "Aplicarea acestor principii in domeniul asigurarilor inseamna, practic, ca orice asigurator sau intermediar in asigurari autorizat in oricare dintre celelalte state membre ale UE poate desfasura activitate in Romania, fie direct, fie prin intermediul unei sucursale stabilite pe teritoriul tarii noastre, fara ca pentru aceasta sa aiba nevoie de inca o autorizatie din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor", crede Corina Licea. Acest principiu functioneaza si in sensul invers, adica orice asigurator sau intermediar autorizat in Romania de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor poate desfasura activitate pe teritoriul oricarui alt stat membru.