Astfel, in anul 2006, valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania a inregistrat valoarea de aproximativ 9 miliarde de euro, in crestere cu circa 75% fata de aceeasi perioada a anului precedent (in jur de 5 miliarde de euro). In decembrie 2006, investitiile directe cu impact semnificativ in economie au fost de 210 milioane dolari, din care: investitii tip greenfield - 39,5 milioane dolari si tip brownfield - 169 de milioane dolari. Domeniile majoritare in care au fost efectuate aceste investitii sunt telecomunicatiile (22%), serviciile (12%) si comertul (aproximativ 11%).
In mod particular, investitiile in industrie au avut urmatoarea structura: industria constructoare de masini - 10%, industria lemnului - 10%, industria energetica - 8%, constructii si materiale de constructii - 6%, industria electonica si electrocasnica - 4%, industria metalurgica - 4%. Geografic, aceste investitii au fost efectuate astfel: Regiunea de dezvoltare Bucuresti - Ilfov - aproximativ 44% din valoarea totala a investitiilor straine, Regiunea de Dezvoltare Centru (judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) - aproximativ 45% din valoarea totala a investitiilor straine, Regiunea de Dezvoltare Sud - Muntenia (judetele Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu) - aproximativ 10% din valoarea totala a investitiilor straine.
Sintetizand, anul trecut investitiile straine au vizat prioritar industria si constructiile, domenii care au crescut cu 7,1% (rezultat considerat cel mai bun din 2000 pana in prezent) si respectiv cu 19,3%. Un studiu recent realizat de Ernst&Young arata ca Romania a fost desemnata ca fiind cea mai atractiva destinatie pentru investitii din Europa de Sud-Est, Centrala si de Vest, aflandu-se in mod surprinzator chiar inaintea Poloniei si Republicii Cehe. Tot in cadrul acestui studiu se mentioneaza ca este de asteptat ca in urmatorii trei ani pozitia tarii noastre ca destinatie pentru investitii sa se imbunatateasca. Romania este destinatia preferata pentru investitii datorita nivelului redus al impozitului pe profit si costului relativ mic al fortei de munca sau a potentialului ridicat de crestere a productivitatii.
Care este impactul acestei realitati economice in piata fortei de munca? Putem afirma ca asistam la urmatoarele fenomene: pe de o parte, se simte o nevoie acuta de forta de munca inalt calificata, pe de alta parte, pentru a se asigura ca au forta de munca necesara, cele mai multe companii au decis cresteri semnificative ale salariilor cu scopul atragerii angajatilor cu inalta calificare. Cu titlu de exemplu, va oferim in continuare informatii referitoare la nivelul salariilor practicate in industria auto (segment care a inregistrat o dezvoltare accelerata in ultimii ani). Astfel, un director de fabrica intre 3.000 si 4.500 de euro net pe luna, un director de calitate intre 1.800 si 3.500 de euro net pe luna, un director productie intre 1.800 si 3.500 de euro net luna, un director tehnic intre 1.500 si 3.500 de euro net pe luna, un inginer de proces intre 850 si 1.500 de euro net pe luna. Aceste salarii pot fi semnificativ mai mari daca ne referim la segmente industriale ce necesita specialisti de inalta pregatire profesionala. Diferentele dintre minim si maxim pot veni din: dimensiunea operatiunilor companiei, numarul de persoane/echipe implicate in activitatea coordonata de aceste pozitii, competitia existenta in piata, specializarile necesare pentru fiecare dintre pozitiile mentionate. Pentru viitor, un potential pericol in acest sens il va reprezenta cresterea salariilor intr-un ritm care nu va tine pasul cu cresterea productivitatii.
Criza actuala in forta de munca din sectorul industrial este in mare parte determinata de "recalificarea" absolventilor de studii superioare tehnice in perioada 1990 - 1998 in posturi altele decat cele conforme pregatirii lor academice. Pe de alta parte, efectul pozitiv al acestei nevoi din ce in ce mai mare de forta de munca inalt calificate este relansarea invatamantului superior tehnic, atragerea in tara a specialistilor locati in diverse tari ale lumii, implicarea companiilor multinationale in dezvoltarea fortei de munca locale prin implicarea angajatilor in programe intensive de pregatire profesionala sau "exportul" lor temporar in alte locatii din lume cu scopul dezvoltarii lor profesionale si transferului eficient de know-how.
