Obiectivul sau principal este formarea unei mase critice de calitate in jurnalism. Conform celor spuse de Robert Turcescu, societatea nu se va suprapune nici Clubului Roman de Presa, cu o reprezentativitate mai degraba patronala, nici celor peste 30 de organizatii media existente la nivel national, cu obiective preponderent sindicale. SJP se va ocupa exclusiv de aspectele profesionale ale breslei, propunandu-si "sa defineasca si sa reprezinte un standard viu, asumat si practicat al jurnalismului profesionist". Primii pasi pe care grupul membrilor fondatori si-i propune sunt elaborarea unui studiu asupra conditiei jurnalistului profesionist in aceast etapa, asigurarea de asistenta juridica gratuita jurnalistilor, introducerea unei legitimatii de presa standard si recunoscuta oficial si crearea unui Club al Presei ca loc permanent de intalnire, discutii si schimb de idei. Si cum trebuia inceput de undeva acest demers de edificare, s-a lansat un apel catre toti jurnalistii romani sa-si rupa cinci minute din timp pentru a completa la adresa www.sjp.ro formularul de "recensamant" sau, altfel spus, sa dea curs imperativului din titlu.