Potrivit dreptului comun, conditiile generale de acordare a daunelor-interese sunt:
a) existenta unei fapte ilicite prin care se aduce atingere unui drept subiectiv al unei alte persoane;
b) existenta unui prejudiciu;
c) existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
d) vinovatia celui care savarseste fapta ilicita.
Specific contractelor de imprumut este ca in cazul in care debitorul intarzie plata, creditorul nu este obligat sa faca dovada ca prin intarzierea la executare i s-a cauzat vreun prejudiciu si nici a existentei unei legaturi de cauzalitate intre neexecutarea obligatiei si existenta prejudiciului, existand prezumtia legala ca simpla neutilizare a unei sume de bani provoaca un prejudiciu creditorului.
Potrivit Ordonantei de Guvern nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, in cazul in care - potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale - obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala. Aceeasi dobanda legala se va plati si in lipsa unui act scris privind dobanda. Potrivit articolului trei din O.G. nr. 9/2000, dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei. Nivelul dobanzii de referinta a BNR este cel din prima zi lucratoare a anului, pentru dobanda legala cuvenita pe semestrul I al anului in curs si cel din prima zi lucratoare a lunii iulie, pentru dobanda legala cuvenita pe semestrul al II-lea al anului in curs.
In situatia in care, contractul de imprumut prevede obligativitatea platii unei dobanzi, debitorul va datora dobanda stipulata in contract. Partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata a unei obligatii banesti, aceasta dobanda putand-o depasi pe cea legala. Trebuie mentionat ca aceasta libertate este acordata de lege doar in materie comerciala. In raporturile juridice civile nu se poate stabili o dobanda mai mare decat dobanda legala, sub sanctiunea nulitatii absolute. Dobanda legala in materie civila este stabilita la nivelul dobanzii de referinta a BNR, diminuata cu 20%.
Un subiect aparte il constituie dreptul creditorului de a solicita debitorului penalitati de intarziere (dobanzi penalizatoare) in cazul restituirii de catre debitor a sumei imprumutate dupa scadenta. In trecut, unele instante au considerat ca solicitarea de penalitati de intarziere, pe langa dobanda contractuala agreata de parti, este legala. Alte instante, dimpotriva, au considerat ca o astfel de clauza este nula, intrucat reprezinta o clauza penala care incalca dispozitiile art.1 din Legea nr. 313/1879 (in vigoare si in prezent), potrivit careia "clauza penala, aflata in contracte de imprumuturi este si va ramane anulata", fara a face distinctie sub aspectul naturii juridice a actului incheiat (contract comercial sau contract civil).
Fata de dispozitiile contradictorii ale instantelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005 prin care a admis un recurs in interesul legii, si a decis ca este nula orice clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala sau legala, avand o cauza nelicita in raport cu dispozitiile articolului 5 si ale articolului 968 din Codul Civil, coroborate cu dispozitiile Legii 313/1879.
Potrivit articolului 5 din Codul Civil, conventiile sau dispozitiile particulare nu se pot abate de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Iar in baza articolului 968 din Codul Civil, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Cum Legea 313/1879 interzice clauza penala in contractele de imprumut, o asemenea clauza apare drept ilicita.
In baza argumentelor prezentate mai sus se poate trage concluzia neechivoca a nulitatii clauzei care stabileste dobanzi penalizatoare in contractele de imprumut.
