Skip to main content

NOUTĂȚI

    • Am, deci exist sau exist, deci am?



      Sunt oameni care au ales să trăiască simplu pentru a fi mai aproape de ei înşişi, de cei pe care-i iubesc, de pasiunile lor, acelea pe care nu le-au lăsat niciodată să irumpă fiindcă aveau poziţii foarte înalte de cucerit şi foarte mulţi bani de câştigat. 
    • Strada, locul unde nu există „happy-end”




      Ne întâlnim zilnic, dar alegem să fim egoiști, nepăsători și reci. Alegem cu bună știință să îi ignorăm. Suntem mult prea ancorați în propriile probleme ca să ne mai pese și de alții. Îi ignorăm, deși suntem acolo când caută prin gunoaie, când se droghează cu aurolac și când se injectează cu aceeași seringă. Suntem acolo și nu facem nimic.
    • Fii și tu unul dintre salvatorii lui Nicolas Gălățanu

      Nicolas Gălățanu, un băiețel de numai cinci ani, suferă de o cumplită maladie care îi atrofiază progresiv toți mușchii. Boala s-a declanșat încă de când copilul avea 8 luni. Soluția pentru a nu rămâne paralizat tot restul vieții este să ajungă în Thailanda, la Clinica Better Being din Bangkok. Operația constă în transplant de celule stem și costă 32.200 de dolari. Nicolas are nevoie de ajutorul tuturor pentru a se salva!
    • Joburi disponibile în toată ţara!

      Îţi cauţi un loc de muncă? Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 17.304 locuri de muncă în toată ţara. Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 1.393 de locuri de muncă.
    • Acestea sunt cele 13 startup-uri admise la MVP Academy

      13 startup-uri tech cu potențial la scară globală au fost selecționate pentru a participa la cea de a doua ediție a programului de pre-accelerare MVP Academy. În perioada 23 martie – 14 mai, acestea vor lucra la dezvoltarea produselor și vor forma conexiuni valoroase în industrie participând la workshop-uri practice, sesiuni de mentorat și alte activități dedicate. 
    • A început campania „Salvați inima unui copil”

      Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Rotary International District 2241 Romania & Republica Moldova au anunțat în cadrul unei conferințe de presă lansarea campaniei umanitare „Salvați inima unui copil”, în sprijinul copiilor cu afecțiuni cardiace. 
    • Noi servicii pentru creșterea productivității angajaților

      Star Storage, furnizorul român de top pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii (date și documente), servicii de externalizare IT și servicii Cloud, își extinde portofoliul StarVault Cloud, în urma unui parteneriat strategic încheiat cu Microsoft, cu suita de servicii Microsoft Office 365, însoţită totodată și de servicii de tip managed service menite să sprijine utilizatorii în implementarea și administrarea acestora. Noile servicii din portofoliul StarVault Cloud contribuie la creșterea productivității angajaților și asigură migrarea profesională la Office 365 într-un mod rapid și sigur. 
    • Cum facem să-şi termine copiii şcoala

      Îi motivăm, desigur. Însă unora dintre ei, celor mai săraci şi mai apăsaţi, e greu să le aduci argumente care să şi funcţioneze. Un proiect inedit şi creativ le-a găsit. „Educaţia îţi dă valoare” este numele proiectului care-i motivează pe elevii de gimnaziu şi de liceu să-şi finalizeze studiile.
    • Citim mai multe etichete decât cărți

      Pe sistemul, ori la bal, ori la spital, românii se pare că sunt interesați mai mult de ieșirile în mall decât de cititul la bibliotecă. 14% dintre români merg lunar în mall, în timp ce doar 1,7% merg la bibliotecă, potrivit „Barometrului de Consum Cultural” publicat, luni, de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC).

Recomandările editorilor