Skip to main content

Leadership

    • Care sunt diferenţele dintre MBA şi EMBA

      Programele de MBA se adresează managerilor cu experienţă minimă sau din zona de middle management, în timp ce cele de EMBA sunt mai degrabă pentru executivi. Aceasta ar putea fi în două rânduri definiţia pentru cele două tipuri de programe de business existente pe piaţa educaţională din România. De altfel, asta se înţelege şi din denumirile lor: Master of Business Administration şi Executive Master of Business Administration. Diferenţele sunt, însă, mai multe.
    • Conflict prelungit cu şeful la locul de muncă. Pleci sau încerci să rezolvi problemele?

      O să fiu dureros de direct la întrebarea asta: cine vrei să îţi dea răspunsul? De ce crezi că acest răspuns trebuie să vină de la altcineva decât de la ţine însuţi? E drept, trăim într-o perioadă în care e la modă ca altcineva să hotărască cei cinci sau şapte paşi care te vor ajută să îţi transformi şeful în cel mai bun prieten sau conflictele în surse de fericire. Dar cine hotărăşte că acei paşi sunt general valabili pentru toată lumea? Şi de ce să aşteptăm rezolvarea din altă parte?
    • Deputații au aprobat legea incubatoarelor de afaceri

      Proiectul de lege privind incubatoarele de afaceri a fost aprobat de către plenul Camerei Deputaţilor.
      Odată implementată, se va atinge dezideratul Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea IMM-urilor – Orizont 2020, şi anume acela că România poate să devină ţara cu mediul de afaceri cel mai atractiv din Sud-Estul Europei. 
    • Perspectivele economice și transformarea digitală, dezbătute la București, în data de 18 mai

      Evenimentul de referință al Conferinței Naționale ,,BUSINESS to more BUSINESS’’ este organizat de Doingbusiness.ro, la București, în data de 18 mai 2016, în Sala Atlas a Hotelului Radisson Blu, începând cu ora 9.00.
      Conferința ,,BUSINESS to more BUSINESS’’ oferă participanților șansa de a înțelege mai bine perspectivele economice ale României, pornind de la viziunea, experiența și realizările unor strategi și lideri recunoscuți din companii și instituții relevante pentru economia românească. 
    • David Darmanin și Brian Dean, specialiști în marketing online, vin la GPeC Summit

      Piața de comerț electronic din România crește într-un ritm accelerat, atingând cifra de 1.4 milioane de euro la finalul lui 2015. Pe lângă oportunitățile evidente aduse de această creștere fără precedent, apare și necesitatea de informații și studii de caz în marketing digital și customer experience pentru e-commerce, domenii aflate abia la început în România. Pentru a veni în întampinarea acestei nevoi din ce în ce mai evidente, organizatorii GPeC Summit au pregătit pentru ediția evenimentului din 25-26-27 mai, nu mai puțin de opt speakeri internaționali de renume, cu experiență în afaceri online și marketing, concentrate pe experiența utilizatorului.
    • Sancțiuni pentru managerii de la stat neperformanți

      Managerilor din companiile de stat revocaţi din funcție pentru slabe performanţe li se va interzice să candideze, timp de 5 ani, pentru un post de membru în Consiliile de Administrație. Deputaţii au adoptat ordonanță de urgență 109/2011 prin care sunt stabilie criteriile privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat, amendând proiectul de lege, anunță Mediafax.
    • 8 lucruri pe care să le elimini din C.V.

      20 de secunde. Atât stau, în medie, angajatorii cu ochii în C.V.-uri. Prin urmare, zicala „mai puțin înseamnă mai mult” ar trebui să îți fie „literă de lege” atunci când redactezi rezumatul vieții tale profesionale. Trebuie să ai în vedere toate atuurile care te fac un „brand” mai puternic în fața angajatorului, păstrând însă informațiile scurte și la obiect. Pentru asta, îți prezentăm 8 lucruri din C.V. pe care, dacă le omiți sau le schimbi, nu îți va fi afectată aplicația ci, din contră, vei avea o bilă albă din partea angajatorului. 
    • MBA-ul care te învaţă să gândeşti "outside the box"

      Marymount California University, din Statele Unite ale Americii, oferă din 2015 în România un program de MBA. Este un program de General Management, ale cărui cursuri sunt predate în limba engleză de profesori străini acreditați de MCU, majoritatea americani. Programul poate fi urmat în varianta hibridă (cursuri online și cursuri la clasă, în București) sau integral online. Durata totală a programului, inclusiv pauzele dintre module, este de 2 ani. Opțional, studiile aferente modulelor dintr-un semestru pot fi urmate într-unul dintre campusurile MCU din California.
    • 30 de reprezentanți ai economiei bavareze interesați să deschidă noi domenii de cooperare cu România

      Secretarul de Stat din cadrul Ministrului pentru Economie și Media, Energie și Tehnologie din Bavaria, Franz Josef Pschierer, însoțit de o delegație formată din 30 de reprezentanți ai economiei bavareze, va petrece trei zile în România, timp în care vor fi organizate o serie de întâlniri menite să intensifice relațiile economice dintre România și Bavaria și să deschidă noi domenii de cooperare. Bavaria este cel mai activ land federal în România, din punct de vedere al schimburilor comerciale, cu un volum de 4,7 miliarde euro, anul trecut. 
    • Jean-Baptiste Dernoncourt ştie care sunt talentele în companie

      Jean-Baptiste Dernoncourt, Director General Carrefour România, consideră că mediul de afaceri de la noi se îmbunătăţeşte, apar noi companii, ceea ce înseamnă că oamenii au încredere că se pot realiza lucruri bune aici. Se bucură de faptul că românii îl consideră parte din România şi intenţionează să mai rămână alături de echipa actuală cel puţin patru ani. Câştigător al trofeului Gala Cariere 2015 la categoria Expaţi care simt româneşte, Jean-Baptiste Dernoncourt este un francez care trăieşte în străinătate de aproape şase ani. A fost mai întâi în China, iar din 2012 locuieşte în România. Îi place să înveţe în permanenţă, să cunoască oameni, să descopere lucruri noi. Ca Director General Carrefour România coordonează 11.800 de oameni, fiind focusat pe dezvoltarea grupului, al cărui cotă de piaţă a avut un trend crescător în ultimii trei ani.
    • Tinerii angajaţi nu rămân mai mult de 3 ani într-un loc de muncă. Cum îi pot reţine companiile

      Învaţă repede lucruri noi, pot inova cu ajutorul tehnologiei, sunt curioşi şi creativi, însă în acelaşi timp sunt caracterizaţi că fiind mai superficiali, mai nerăbdători şi mai nestatornici. Este vorba despre angajaţii din generaţia Y, iar comparaţiile sunt făcute cu seniori din generaţiile anterioare. Mădălina Bălan, managing partner Hart, a declarat pentru  WALL-STREET.RO că angajatorii sunt cei care trebuie să se adapteze stilului angajaţilor tineri şi oferă câteva soluţii pentru a-i reţine cât mai mult timp în companii.
    • Lanţul de magazine care-ţi plăteşte chiria şi transportul dacă te angajezi în alt oraş

      Retailerul alimentar Profi recrutează pentru magazinele sale din oraşe mari candidaţi din localităţi învecinate. În această perioadă, de exemplu, caută candidaţi din Târgu-Jiu, Petroşani şi Drobeta Turnu Severin dispuşi să lucreze la Timişoara în postul de casier/lucrător comercial. Pe lângă salariul lunar de încadrare, de circa 1.100 lei net, angajaţii relocaţi în oraşe mari primesc lunar o primă de chirie în valoare de 600 lei net şi li se decontează abonamentul de transport în comun, scrie ECONOMICA.NET.

Recomandările editorilor