Richard Branson: Oportunitatea zilelor noastre
Dată fiind starea actuală a economiei mondiale, mulţi antreprenori şi şefi de corporaţii îşi văd afacerile într-o perspectivă sumbră.
Dată fiind starea actuală a economiei mondiale, mulţi antreprenori şi şefi de corporaţii îşi văd afacerile într-o perspectivă sumbră.
Accesoriile fac parte din conversaţia dintre tine şi restul lumii. Felul în care ţi le alegi şi modul în care decizi să le porţi vorbesc despre personalitatea şi stilul tău. Iar stilul e legat în mare măsură de cât de bine îţi înţelegi atuurile fizice pentru a putea prelua din tendinţe ceea ce ţi se potriveşte cu adevărat. Cu puţină imaginaţie şi un dram de îndrăzneală, chiar şi un lucru ieftin poate arăta spectaculos, dând impresia că valorează mult mai mult decât în realitate.
Pentru unii dintre noi viaţa nu a fost aşa cum ne-am imaginat-o. Însă acest lucru se poate schimba. Niciodată nu este prea târziu să schimbi şi să îndeplineşti visele adolescentului care ai fost odată.
În fruntea paradei de deschidere a Festivalului Medieval „Cetăţi transilvane” de la Sibiu se vor afla Şerban Huidu, Dezbrăcatu, Mistreţu, Puştiu, bebeluşele şi Oana Ioniţă.
Castigatorul invitatiei duble la filmul "Change up" a fost desemnat astazi.
Vrei o invitatie pentru doua persoane la filmul (" Cowboys & Extraterestrii? ”) difuzat de Hollywood Multiplex? Afla mai jos cum te poti inscrie la concurs.
Ce înseamnă o viaţă de succes? Pentru unii succesul poate însemna carieră, pentru alţii succesul se măsoară în bani, pentru alţii înseamnă reuşite sentimentale sau alte persoane pot să considere că a avea succes înseamnă să ai o viaţă în armonie, o viaţă plină.
Spirite puternice, performanţă, gânduri împărtăşite despre pasiune, dârzenie şi tenacitate. Unde şi când? Joi, 18 august, ora 19:00, Cafeneaua Godot din centrul vechi al Bucureştilor. Motivul? Revista Cariere a lansat numărul din august în prezenţa invitaţiilor săi speciali.
Festivalul Enescu este vârful de lance al întâmplărilor care transformă capitala României, o dată la fiecare doi ani, într-o magie culturală de înaltă ţinută! Un eveniment care ne reprezintă pe scena inernaţională a muzicii culte, prin spectaculoasa desfăşurare de concerte de primă mână, de o calitate ireproşabilă.
În partea a doua a cursului nostru practic de leadership vom vedea care sunt, pe lângă autominţire (tratată în prima parte a cursului), alte „frâne de minte“ care ne împiedică să avem rezultate spectaculoase.
Până în prezent, aproximativ 2000 de tineri s-au înscris în cursa pentru câştigarea celui mai râvnit job al anului, Party Manager Tuborg. Mai multe despre campania Tuborg Party Manager am aflat de la Desiree Diaconescu, VP Resurse Umane URBB.
Ce nevoie ar mai putea avea societatea actuală de o carte apărută la 1776? Răspunsul e simplu. „Avuţia Naţiunilor“ este un clasic, fără îndoială, cea mai bună carte de economie politică scrisă vreodată, deschizătoare de drumuri, cu un scop magistral nedepăşit până astăzi. Adam Smith, pionier al gândirii economice moderne, a marcat începuturile unui domeniu la care odinioară puţini aveau acces. Din acutul său simţ de observaţie a apărut această sinteză a sistemelor economice care a „rupt gura târgului“.
GOLDEN CARPATHIAN PLOIEŞTI EUROPEAN FILM & FAIR este primul târg românesc dedicat industriei cinematografice, organizat în România de Primăria Municipiului Ploieşti, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, RADEF România Film, Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană şi TVR Coproducător. Prima ediţie se va desfăşura în perioada 25 - 28 august la Ploieşti şi este dedicată exclusiv producţiilor est-europene. Organizatorii îşi propun ca, în cadrul acestui eveniment inedit, regizorii, producătorii, distribuitorii şi alţi reprezentanţi ai industriei filmului est-european să se întâlnească într-o atmosferă profesionistă, să-şi prezinte filmele, să vândă sau să achiziţioneze drepturi de difuzare sau producţii ori să-şi găsească coproducători pentru viitoare producţii.
De la an la an, criză sau nu, vara aduce aceleaşi schimbări pe piaţa muncii: în timp ce unii îşi iau vacanţă după un an de muncă, alţii se angajează după tot atâta timp de stat degeaba. Pentru prima dată însă avem un Cod al muncii care încurajează angajaţii sezonieri şi pe angajatorii lor să renunţe la înţelegerile pe la colţuri şi să semneze contracte conforme cu legea. Rămâne de văzut în ce măsură vor reuşi noile prevederi să-i ferească de abuzuri pe „salariaţii de-o vară“.
Urmașii pașoptiștilor sunt printre noi. Ei pleacă la studii în străinătate și se întorc mai luminați, gata să ridice România de mâine. Și e valabil cam în fiecare domeniu de activitate. Revista Cariere, numărul din august, vă invită să aflați povestea a doi tineri dirijori: Cristian Lupeș și Constantin Grigore.
Dr. Robert Cialdini şi ceilalţi autori ai cărţii Yes! 50 Scientifically Proven Ways to be Persuasive, descriu principiul reciprocităţii pornind de la un studiu realizat în cadrul uneia dintre cele mai mari linii aeriene americane.
First, a leader spends some time with himself/herself just to be sure he/she is still in line with what he/she wants to do. He/she spends more than half of his/her time with people. He/she grants him/her a day per month doing something else than working, e.g. breathing, looking for inspiration, practicing sport, etc.
Asteptand inca sa fie formalizata la nivel legal, profesia de coach a capatat din ce in ce mai multa vizibilitate in toate domeniile vietii. Sunt coachi pentru sportivi dar si pentru executivi sau manageri, pentru echipe si organizatii, pentru gasirea unui partener sau pentru parinti. Ce este insa, si de unde a inceput coachingul?
Am fost printre primii “expatriaţi români” din Bruxelles, iar în anii ’90 nu se gândea nici un român că poate să lucreze într-o instituţie europeană. Anii au trecut, România e de aproape 5 ani membră a Uniunii Europene, iar invazia inteligenţei româneşti a acaparat treptat şi capitala comunitară.
De cele mai multe ori cărţile reprezintă rezultatul experienţelor trăite ale autorului, al felului în care acesta a reuşit să desprindă anumite învăţăminte din numeroasele contacte interumane. Acesta este şi cazul cărţii lui John Whitmore, „Coaching pentru performanţă”, apărută la Publica. Mai mult decât un cuvânt la modă în cercurile de afaceri, rostit la fel de des ca şi profit sau recesiune, coachingul este un comportament managerial care exclude impunerea şi controlul. Un coach priceput nu oferă şi nu prescrie soluţii decât foarte rar.