Skip to main content

vizita

    • O româncă scoate bani din timpul liber al străinilor

      La 25 de ani, Raluca Mureșan dovedește că poți să faci bani din ce îți place fără să fii angajat și fără să ai șefi. A renunțat la job și a lansat afacerea Trip to Romania în 2013, fix cu 600 de euro. De atunci, tânăra știe cum să trăiască din vacanțele străinilor care vin în vizite de afaceri în România.
    • Urmăriţi lumina roşie!

      Ştiţi acele semne puse la poarta casei cu „Be aware! Bad dog”? În gara din Amsterdam ar trebui să fie ceva de genul „Be aware! Crazy bikes everywhere”. Şi nu, nu este o exagerare! Dacă vizitezi Amsterdamul la pas, la un moment dat chiar te vei simţi copleşit de atâtea spiţe şi ghidoane.

    • Ce am invatat din calatorii

      Am fost saptamana trecuta la o reuniune foarte faina organizata de revista “Cariere”. Am fost luat cam din oala, asa ca nu am putut sa ma pregatesc prea bine. De altfel, am aflat ca subiectul principal al discutiei este Nepal exact cand am ajuns… Dar am improvizat, am povestit despre prima mea experienta in Nepal, cate ceva despre istoria locului, despre Kathmandu… si a fost OK pana la urma.

Recomandările editorilor