Skip to main content

vinuri romanesti

    • De profesie antreprenor. După imobiliare și eoliene, Bogdan Mihalcea pariază pe viticultura biodinamică

      A făcut bani din afaceri imobiliare și, după cum declară, a avut „mare noroc” că a reușit să iasă la timp, în 2007. A restaurat case vechi, superbe pe care le-a adus la forma originală. A intrat ulterior în afaceri cu parcuri eoliene iar acum pariază pe viticultura biodinamică. Începuturile sunt promițătoare dacă te uiți la premiile internaționale câștigate până acum cu vinurile obținute de pe cele 154 de ha pe care le deține în Dobrogea.  
    • S-a lansat ghidul vinurilor românești-The Wine Book of Romania

      Cartea vinurilor românești / The Wine Book of Romania” primul ghid bilingv (română- engleză) reunește cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova, acordându-le acestora șanse egale, fie că este vorba despre o cramă tânără, cu doar cinci hectare de vie, sau un imperiu cu mii de hectare și tradiție de multe secole. 
    • Vocea vinului românesc, școlită în Italia

      Dacă ar fi o carte, vinul ar fi biografia unei mari doamne. Iar dacă ar fi să-l asocieze cu muzica, ar fi o orchestră, pentru că fiecare sticlă contribuie, în felul ei unic, la o melodie a simțurilor. Pentru ea, vinul este un mod de viață. Este cultură, este socializare, este o descoperire continuă și o călătorie neîntreruptă. Este, mai presus de toate, asemeni unei ființe pe care are ocazia s-o prezinte așa cum se cuvine unei lumi care nu o cunoaște pe cât ar trebui.

Recomandările editorilor