
Paşi de tango şi rock alternativ la Opera Naţională Bucureşti
Spectacolul de dans contemporan „Tango. Radio and Juliet”, pe muzica unor compozitori precum Astor Piazzolla, Goran Bregović sau pe cea a trupei britanice de rock alternativ Radiohead are loc miercuri, 19 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti. Regia şi scenografia spectacolului sunt semnate de Edward Clug, artist de origine română, director artistic al Companiei de Balet a Teatrului Naţional din Maribor (Slovenia).