Skip to main content

succes in cariera

    • Carieră de succes? Iată care sunt ingredientele

      Încă din timpul adolescenţei, considerată cea de-a două etapă a vieţii umane, adolescenţii şi tinerii de mai târziu se desprind de stilul impus de familie şi încearcă să îşi creeze propria identitate. De altfel tot în această perioadă, odată cu conturarea personalităţii lor, se gândesc şi la aspectele de ordin profesional ale vieţii şi, mai exact, către ce tip de profesie să îşi îndrepte atenţia.
       
    • Cât de mult cântăresc abilităţile „soft” la angajare?

      În străinătate, tot mai multe companii îşi manifestă interesul de a angaja persoane care excelează în zona de „soft skills” (abilităţi interpersonale, diplomaţie, tact, amabilitate, seriozitate, orientare către ceilalţi, echilibru emoţional) – fiind dispuse să investească ulterior în traininguri care să le dezvolte angajaţilor abilităţile „hard”, necesare jobului zilnic. Prezenţa tot mai frecventă a cerinţelor „soft” în anunţurile de recrutare făcute şi de companiile din România ne-a determinat să aflăm cât de importante sunt acestea cu adevărat, în condiţiile actuale ale pieţei muncii.

Recomandările editorilor