Skip to main content

SOS Satele Copiilor România

    • Un început de carieră mai... altfel

      Provine din eşalonul copiilor instituționalizați ai României. În prezent, după ce a absolvit facultatea, urmează două programe exigente de master. Lucian Mustață (23 de ani), interlocutorul nostru, este convins că se află pe drumul cel bun spre o carieră plină de satisfacţii şi reuşite, așa cum mulți tineri își doresc în ziua de azi.

    • Companiile ar trebui să vadă ONG-urile ca pe niște parteneri

      Aceasta a fost una dintre concluziile desprinse de pe parcursul evenimentului “Non-finance for finance” organizat marți, 11 decembrie, de revista Cariere în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, una din cele mai cunoscute ONG-uri din țară. În cadrul conferinţei ce a avut loc la hotelul JW Marriott Bucharest au fost prezentate şi dezbătute subiectele fiscale şi financiare ale implicării companiilor în campaniile sociale, respectiv redirecționarea unui procent de 20% din impozitul pe profit datorat de companii statului către diverse cauze sociale.

    • „Back to school”, campanie de strângere de fonduri în vederea trimiterii la şcoală a peste 1.000 de copii abandonaţi

      În luna septembrie, SOS Satele Copiilor România desfăşoară „Back to school”, o campanie de strângere de fonduri în vederea trimiterii la şcoală a peste 1.000 de copii abandonaţi sau cu risc crescut de abandon, beneficiari ai organizaţiei. Aceşti copii sunt condamnaţi să trăiască în mizerie, iar şcoala reprezintă singura lor şansă să rupă cercul sărăciei în care trăiesc, să scape de viaţa singură şi marginalizată impusă de situaţia  financiară precară.

Recomandările editorilor