Acum câţiva ani, în primele mele zile de lucru în Cehia, ca specialist în resurse umane, am spus despre primul candidat pe care l-am văzut că are competenţele pe care le căutăm pentru acel post, iar singurul semn de întrebare e legat de faptul că nu este suficient de entuziast. O colegă m-a întrebat atunci cu cine îl compar: cu cehii sau cu românii? Mi-am dat seama în secunda următoarea că îl comparam cu românii, mai exact cu colegii din companiile similare din România cu care lucrasem. M-am uitat în jur pentru a-mi adapta standardele la realitate, l-am angajat şi s-a dovedit a fi o persoană motivată şi cu performanţe foarte bune. Fără interpelarea colegei, am fi putut rata un om bun şi am fi putut pierde timp şi bani în reluarea procesului de recrutare şi selecţie.