
protectia mediului
-
La 73 de ani, o femeie din Sfântu Gheorghe a demonstrat că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. După o viață dedicată voluntariatului și protecției mediului, a decis să transforme pasiunea în
-
HARTĂ | Topul țărilor verzi: Europa domină clasamentul global
Un studiu recent a analizat cele mai „verzi” și mai puțin „verzi” țări din lume și a pus în evidență cât de mult investesc statele în protejarea mediului, conservarea resurselor naturale și sănătatea cetățenilor.
Analiza -
Cum luptă Greenpeace cu nepăsarea și corupția din România
Sigur te-ai lovit adesea de ignoranța românilor față de mediu, de la gunoaie aruncate pe jos în vârf de munte până la copaci ciopârțiți cu drujba de autorități doar pentru a face loc bordurilor. În acest context al nepăsării, organizațiile pentru protecția mediului înconjurător din România duc, de ani buni, o bătălie crâncenă care are ca obiectiv responsabilizarea românilor – atât la nivel de autorități, cât și la nivel de cetățeni – în relația cu natura.
-
Fonduri nerambursabile de peste 33 milioane euro pentru protecţia mediului și sănătate
Trei noi programe prin care România va atrage granturi SEE şi norvegiene au fost semnate în data de 16 ianuarie de către ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Cele trei programe sunt „Biodiversitate şi Serviciile Ecosistemelor”, „Reducerea Substanţelor Periculoase” şi „Iniţiative în Sănătatea Publică” şi au o valoare cumulată de peste 33 milioane de euro.
-
S-a lansat competiţia iniţiativelor de responsabilitate socială, "Acţionăm Responsabil!"
Federaţia Junior Chamber International (JCI) România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Asociaţia Institutul pentru Politici Sociale a lansat concursul naţional “Acţionăm Responsabil! - competiţia iniţiativelor de responsabilitate socială”.
-
Ambalajul eco, provocarea anului 2013
Educarea oamenilor pentru a nu mai arunca pe jos sau programele de colectare selectivă a deşeurilor nu sunt măsuri suficiente pentru protecţia mediului. Companiile sunt, de asemenea, obligate prin lege să facă acelaşi lucru. Mai mult decât atât, provocarea anului 2013 pare a fi ambalajul cu eco-design.
-
Ştii pe cineva care s-a implicat în bunul mers al comunităţii din care faci parte?
Până pe 20 octombrie, mişcarea sociala „Plantăm fapte bune în România!” îi invită pe toţi cei care ştiu pe cineva care a fost voluntar într-un ONG, a participat la acţiuni de protecţie a mediului, educaţie, donare de sânge, donare de carte, s-a implicat în bunul mers al comunităţii din care faceţi şi voi parte sau poate inspira şi alţi oameni, să-i înscrie în noua campanie de implicare socială - „Colecţia faptelor bune”.
-
Circuitul ambalajelor in natura
Protejarea mediului ar trebui sa intre in atributiile de zi cu zi ale fiecaruia dintre noi. Una dintre aceste atributii este legata de reciclarea ambalajelor, dar nu de orice fel, ci cele din industria alimentara. Fara reciclare, circuitul materialelor in natura ar putea avea efecte nefaste asupra mediului. Asadar, ar trebui sa luam in considerare implicatiile actiunilor noastre directe de fiecare data cand punem gand rau mediului.
-
Coca Cola HBC trece pe verde
Coca-Cola HBC a inaugurat la Ploiesti, la inceputul lunii, o centrala de cogenerare termica, prima dintr-o serie de 15 astfel de unitati, care urmeaza sa fie introduse in 20 de tari. Dezvoltarea centralei urmeaza unui proiect-pilot, derulat in Ungaria, in 2006. Noua centrala, construita in parteneriat cu compania energetica ContourGlobal, este eficienta din punct de vedere termic si are ca scop reducerea cu peste 20% a emisiilor de dioxid de carbon.
-
RECICLAREA a doua sansa
Reciclarea echipamentelor electrice si electronice (DEEE) este o initiativa tot mai salutata de companii. Fie ca e vorba despre telefoane mobile si accesorii, fie despre surse de iluminat sau alte echipamente electronice, organizatiile, ajutate de asociatiile autorizate de reciclare, raspund in fiecare an, cate putin, nevoilor mediului.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...