
Peste 90% din români au cumpărat în ultimul an produse marcă proprie
Studiul MEDNET Marketing Research Center arată faptul că mărcile private de pe piaţa românească au câştigat încrederea consumatorilor în ultimii ani, astfel încât, la nivel declarativ, marea majoritate a locuitorilor din mediul urban (94,2%) au consumat în ultimul an produse comercializate sub marca proprie a unui magazin. Mai mult decât atât, această creștere a consumului de produse marcă proprie este mai mare de la un an la altul.