Skip to main content

plan de salvare

    • Grecia scapă de faliment, dar trebuie să reducă din nou salariile şi pensiile

      Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat în această dimineaţă planul de salvare a Greciei, care cuprinde un ajutor public şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinută de creditori privaţi, anunţată mai multe surse europene. Acest nou acord trebuie însă avizat de parlamentele din toate statele membre zonei euro şi prevede un control mai ridicat din partea instituţiilor care acordă împrumutul în valoare totală de până la 130 miliarde de euro, respectiv Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Recomandările editorilor