
opera comica pentru copii
-
Opera Comică pentru Copii pregătește surprize chiar înainte de Paște. Astfel, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17.00, și duminică, 9 aprilie, de la 11.00, va avea loc premiera producției de balet contemporan “Pinocchio”. De asemenea, urm[toarele reprezentații vor avea loc pe 29-30 aprilie și 5-6 mai. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. Coregrafia originală, semnată de Mihai Babușka, este pusă în valoare de scenografia Bogdanei Pascal.
-
22 de spectacole pentru copii
Extragem cu mare băgare de seamă copiii din tablete și smartphone-uri și-i ducem în aprilie la Opera Comică pentru Copii. Garantat, se vor bucura. -
„Invitaţie la castel”, în premieră la Opera comică pentru copii
Vineri, 6 iunie, începând cu orele 17.00, Opera comică pentru copii vă pregăteşte o supriză inedită, şi anume premiera spectacolului „Invitaţie la castel”.
-
Baletul „Albă ca zăpada”, la Opera comică pentru copii
Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la Opera comică pentru copii două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „Albă ca zăpada” şi serile de gală „Invitaţie la castel”- ce încheie o stagiune bogată în spectacole de operă, balet, musical, turnee în ţară şi străinătate, premii importante obţinute la festivaluri internaţionale etc.
-
Figaro, pe scena Operei Comice pentru Copii
Ştiaţi că celebrul personaj carismatic, mereu iscusit în a lega şi dezlega tot felul de intrigi, bărbierul Figaro, creat de dramaturgul francez Beaumarchais, a fost sursa de inspiraţie pentru mulţi compozitori ai muzicii de operă?
-
„Şcoala altfel”, la Opera Comică pentru Copii
Calendarul lunii aprilie este unul atipic pentru Opera Comică pentru Copii. Pentru a veni în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care derulează, în săptămâna 7-11 aprilie, programul numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” (dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare), Opera Comică pentru Copiii a programat baletul „Mirandolina” în fiecare zi între 7 şi 11 aprilie (de la orele 11.00 şi 13.00). În plus, puteţi vedea „Mirandolina”şi marţi, 1 aprilie (de la orele 11.00 şi 13.00).
-
Surpriza primăverii la Opera Comică pentru Copii
Cum primăvara înseamnă înnoirea naturii, mult aşteptatul moment al anului nu putea sosi la Opera Comică pentru Copii fără o înnoire a repertoriului: premiera spectacolului de operă „Don Pasquale” (versiune adaptată pentru micii spectatori) este surpriza lunii martie pe scena bucureşteană! Prima reprezentaţie va avea în data de 10 martie (orele 11.00 şi 13.00) şi va fi urmată de spectacole în zilele de luni (17, 24, 31) şi marţi (11, 18, 25) ale lunii martie, de la orele 11.00 şi 13.00.
-
Patru mărţişoare muzicale la Opera Comică pentru Copii
La fiecare început de primăvară dăruim un mărţişor celor dragi, aşa că Opera Comică pentru Copii a ales să dăruiască şi ea un cadou micilor săi spectactori, dar nu oricum, ci sub forma a patru „mărţişoare” muzicale, patru spectacole deosebite pentru toţi cei care iubesc muzica şi dansul!
-
Baletul „Minuniță şi Vrăjitoarea” revine în februarie, la Opera Comică pentru copii
Micii și marii spectatori sunt invitați în zilele de vineri ale lunii februarie, de la orele 17.00, să se bucure de întâmplările pline de haz prin care trece Minuniță, din producția „Minuniță şi Vrăjitoarea”, bazată pe un basm popular.
-
Legendarul Don Quijote se va lupta cu morile de vânt pe scena Operei Comice Pentru Copii
Cu siguranţă am auzit cu toţii despre eroul hispanic care într-o bună zi s-a hotărât să plece la drum pentru a reînvia idealurile pierdute ale cavalerismului. În drumul său l-a luat drept ajutor pe Sancho Panza şi s-a luptat cu morile de vânt visând la iubirea platonică pentru Dulcineea.
-
Soacra cu trei nurori – în regia Stelei Popescu, revine la Opera Comică Pentru Copii
Vreți să câștigați mai mult timp de calitate cu micuțul dumneavoastră? În acest caz, cu siguranță nu ar trebui să ratați muzicalul Soacra cu trei nurori. Teatrul liric bucureştean v-a pregătit o surpriză: în luna ianuarie, titlul care a umplut sala la fiecare reprezentaţie la final de an şi a stârnit aplauzele entuziaste ale publicului de toate vârstele revine pe scena Operei comice pentru copii.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...