
Două sfaturi ca să scapi de monotonie la locul de muncă
Astfel, potrivit unei
Care sunt ocupațiile de top în acest an, care dintre ele vor fi cele mai bine plătite, cu cât va creşte numărul de specialiști în domeniile respective, toate acestea le arată cele mai noi cercetări pe care le-au realizat cei de la CareerBuilder şi Economic Modeling Specialists Intl pentru piaţa americană.
Întâlnesc mulţi oameni care aleg un masterat sau un doctorat doar pentru că vor să « scape » de o situaţie care nu-i mulţumeşte, ori pentru că se află la o intersecţie a vieţii când trebuie să ia o decizie şi nu văd alt drum. Intră în joc printr-o contagiune socială care îi menţine, de fapt, în zona lor de confort (aşa au făcut sau fac rudele, prietenii, cunoscuţii), nutrind totodată o speranţă fără contururi clare că diploma le va deschide de la sine nu se ştie ce uşi nevăzute ale vieţii. Iar pe măsură ce se apropie de obţinerea titlului respectiv, constată dezamăgiţi că masteratul sau doctoratul nu a fost decât o paranteză în biografia lor, că le-a oferit pentru o vreme ocupaţie şi identitate, sau măcar iluzia lor, dar nu şi « cheia » miraculoasă pe care o aşteptau.