Cu totii suntem fascinati de lucrurile desavarsite si tindem sa apreciem efortul din spatele realizarii lor. Cum se face ca perfectiunea este admirabila, dar perfectionistii deranjanti si sacaitori? Sa fie natura lor vesnic nemultumita, cartitoare, centrata pe depistarea celui mai neinsemnat defect, motivul pentru care perfectionistii lucreaza cel mai adesea izolati de semenii lor? Nu cumva, tendinta de a ignora orice realizare intermediara si obsesia lor pentru perfectiune ii impiedica sa se apropie de rezultat? Ce roluri li se atribuie in organizatiile moderne, in care accentul cade pe flexibilitate si adaptarea rapida la schimbare si la nou?