Skip to main content

munca birou

    • Tinerii români nu mai stau opt ore la birou și devin freelanceri

      Odată cu dezvoltarea tehnologică, piața muncii e tot mai dinamică. Formele de lucru clasice, precum desfășurarea activității la un singur angajator sau programul de opt ore, pierd teren în fața freelancingului. Deși încă la început, angajarea pe proiecte punctuale și perioade fixe este un trend din ce în ce mai întâlnit și în România.
    • Open space sau închis între patru pereţi: Ne influenţează tipul biroului productivitatea?

      Mergi zi de zi la birou şi te aşezi la o masă la care mai lucreză încă trei persoane, iar asta ţi se pare o corvoadă? Sau, din contră, te simţi bine când eşti înconjurat de colegi? Ori eşti închis între patru pereţi şi asta te face să te simţi exclus? Dar poate că visezi un birou numai al tău ca să poţi să-ţi faci treaba în linişte...

      În ultimii ani, tot mai multe firme au decis că biroul să fie un spaţiu deschis, iar angajaţii să fie mai aproape unii de alţii. Unii spun că asta îi face să colaboreze mai bine, alţii au luat decizia din motive de costuri.
    • Antreprenorul care își lasă angajații să muncească de unde vor

      S-a dus vremea muncitului de la birou. Să obligi câțiva oameni să existe, timp de opt ore, într-un mediu creat artificial și să le ceri să se înțeleagă nu este modelul ideal de a conduce o afacere. Cel puțin nu pentru Christian Mischler, un antreprenor care preferă ca angajații lui să muncească de oriunde vor - de pe plajă, chiar -, dar nu de la birou! Adică, să-și ia ceea ce se numește „workation” fără să li se ia din zilele de concediu.

Recomandările editorilor