Skip to main content

Monica Iavorschi

    • Femei în lumea bărbaților. O afacere...rece

      Avea numai 27 de ani când a trecut pragul companiei Arctic cu emoţia cu care păşeşte un tânăr pe un drum necunoscut, dar plin de provocări. Astăzi, la mai bine de zece ani de la acel moment, Monica Iavorschi nu numai că a rămas în cadrul echipei Arctic dar a fost desemnată să o şi conducă. De la emoţiile începutului într-o lume mai puţin cunoscută, este acum unul dintre cei mai cunoscuţi CEO din România care are pe mâini o afacere de peste 200 de milioane de euro.

    • Povestea fierbinte a unei cariere la rece

      În urmă cu 11 ani, intra timid într-o companie cu imagine conservatoare, care se dezvolta inerţial, cu misiunea clară de a implementa varianta modernă a noţiunii de marketing eficient. De atunci, lucrurile s-au schimbat radical şi definitiv şi a început o relaţie de cursă lungă între Arctic şi Monica Iavorschi. Compania s-a transformat într-un brand multinaţional, iar omul a ajuns unul dintre cei mai puternici CEO din România, care conduce astăzi o afacere de peste 200 de milioane de euro .

Recomandările editorilor