Ministerul Educației Naționale
-
Cu câteva zile înainte am primit și eu pe grupul WhatsApp al părinților din clasele copiilor mei linkul către controversatul proiect de re-educare parentală. Nici nu am apucat să îl citesc de-a fir a păr, că a și fost retras de pe site de către Ministerul Educaţiei Naţionale. „Strategia Naţională pentru Educaţie Parentală” trebuia să fie în dezbatere publică până pe 10 iulie, după ce Coaliţia pentru Familie (CpF) şi alte organizaţii aliate au criticat vehement documentul. Motivul: ideile prezente ar fi ilegale, fiindcă promovează diversitatea şi modele alternative de familie. -
Burse de 35.000 de euro pentru tinerii români
Provident Financial România și Școala de Valori au anunțat câștigătorii programului Bursele stART, lansat în septembrie 2014 cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. 50 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au fost selectați din peste 200 de candidați înscriși și vor beneficia, timp de un an, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor. Din comisia de selecție și validare au făcut parte specialiști și profesori români de artă, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai celor doi parteneri ai programului. -
Cum se desfășoară o oră de clasă cu manuale digitale
Profesorii, părinții și elevii sunt invitați să testeze în premieră noile manuale digitale pentru învățământul primar. Miercuri, 22 octombrie, începând cu orele 13.00, la World Trade Center va avea loc Târgul educațional București. Profesorii încă mai pot alege astăzi manuale tipărite și digitale, de pe site-ul Ministerului Educației Naționale. -
Ce vor invata elevii in scoli, incepand cu 20 octombrie
Cea de-a VIII-a editie a programului „Intalnire cu energia” incepe astazi cu o prima lectie despre tipurile si resursele de energie, drumul gazului natural de la extractie pana in locuinte, economia de energie si utilizarea in siguranta a gasului natural, precum si protectia mediului inconjurator. Lectia unu continua toata saptamana, pana in data de 10 octombrie, iar cea de-a doua se va desfasura in saptamana 20-24 octombrie. Programul este adresat elevilor din clasa a IV-a.
-
Antreprenoriatul si orientarea profesionala-materii optionale pentru elevii de gimnaziu si liceu
Pana la 30 septembrie, elevii de gimnaziu si liceu pot fi inscrisi in programele optionale de educatie antreprenoriala si de orientare profesionala implementate gratuit in scoli de organizatia Junior Achievement (JA) Romania, in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale. Programele vin in intampinarea cerintelor de pe piata muncii si pregatesc tinerii pentru realitatea economica, dezvoltandu-le abilitati si competente esentiale pentru cariera si pentru viata.
-
Ia parte la „O călătorie în universul energiei”
Enel România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, a lansat ediţia 2014 a competiției naționale PlayEnergy. Profesorii de licee și gimnaziu pot trimite proiecte pentru a participa în competiție până pe 30 iunie 2014.
-
Parteneriat între Ministerul Educației Naționale și programul The Duke of Edinburgh’s International Award
Parteneriatul național între programul The Duke of Edinburgh’s International Award și Ministerul Educației Naționale a fost semnat de Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale, și John May, Chief Executive Officer, Fundația globală The Duke of Edinburgh’s International Award. Program de dezvoltare personală prezent la nivel mondial, The Duke of Edinburgh’s International Award vizează tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani care, indiferent de mediul de provenienţă, sunt încurajaţi să desfăşoare activităţi de educaţie non-formală şi sunt recunoscuţi pentru progresele realizate.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.