
Meșteșugul rom, adus în față, în „buricul târgului”
Coșurile împletite și ibricele din cupru făcute de meșteșugarii romi de la noi au ajuns în muzeu la Stockholm, iar cerceii de argint și fustele înflorate își vor găsi în curând clienți în zona Mariahilfer Strasse din Viena. Sunt cele două piețe europene pe care Meșteshukar ButiQ negociază acum intrarea prin parteneriate cu magazine locale. Modelul va putea fi apoi replicat și în alte capitale, în funcție de rezultate. Nu e doar un demers comercial care să aducă bani și profit, ci mai ales o încercare, până acum reușită, de a recupera niște meșteșuguri în pericol de dispariție și de a aduce respect unei etnii care se confrută cu multe prejudecăți.