© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
În ultimul an au avut loc o mulţime de dezbateri despre meritele „economiei gig” – acea parte din economie în care oamenii lucrează „pe proiect” sau pe baza unui contract încheiat pe o perioadă determinată de timp, în loc să aibă nişte joburi tradiţionale, aşa cum au cei care sunt angajaţi într-o companie pe o perioadă de timp nedeterminată şi lucrează full time. (Termenul de „gig”, împrumutat din domeniul artistic, denumeşte angajamentul pe care-l are un muzician sau un actor de comedie de a da o reprezentaţie pentru o singură seară. „Economia-gig” este o nouă clasă – considerată acum a fi prea mult prea ridicată în slăvi – a industriei serviciilor, în care firmele firme care operează în acest mod le oferă lucrătorilor lor oportunităţi de lucru contra unui comision şi nu îşi asumă responsabilitatea de a le plăti impozite sau de a le oferi beneficii salariale, lăsându-i de asemenea să-şi acopere singuri mare parte din cheltuielile ocazionate de desfăşurarea muncii lor, deci se aşteaptă de la ei să opereze ca şi cum ar fi nişte mini-companii, n.tr.).
