
Jean-Baptiste Dernoncourt ştie care sunt talentele în companie
Jean-Baptiste Dernoncourt, Director General Carrefour România, consideră că mediul de afaceri de la noi se îmbunătăţeşte, apar noi companii, ceea ce înseamnă că oamenii au încredere că se pot realiza lucruri bune aici. Se bucură de faptul că românii îl consideră parte din România şi intenţionează să mai rămână alături de echipa actuală cel puţin patru ani. Câştigător al trofeului Gala Cariere 2015 la categoria Expaţi care simt româneşte, Jean-Baptiste Dernoncourt este un francez care trăieşte în străinătate de aproape şase ani. A fost mai întâi în China, iar din 2012 locuieşte în România. Îi place să înveţe în permanenţă, să cunoască oameni, să descopere lucruri noi. Ca Director General Carrefour România coordonează 11.800 de oameni, fiind focusat pe dezvoltarea grupului, al cărui cotă de piaţă a avut un trend crescător în ultimii trei ani.