Skip to main content

invatare experientiala

    • Business Drive sau de ce este importantă învățarea experiențială

      Nu cunosc pe nimeni care să fi învăţat să meargă pe bicicletă privind la eurosport. O fi existând, dar sigur n-a câştigat Turul Franţei. N-am întâlnit nicio femeie care să fi învăţat să se machieze ascultând rubrica de specialitate din revista de nespecialitate, în lectura prietenei celei mai bune prin telefon. Sau oi fi întâlnit, dar sigur n-am întors capul după ea.
    • Nu juca pentru a SUPRAVIEȚUI, ci pentru a CÂȘTIGA

      Să ne imaginăm - și canicula căreia trebuie să-i facem față zilele astea ne este de un real ajutor - că suntem în cel mai nemilos deșert. Dar nu am plecat acolo de nebuni, ci pentru că, undeva foarte aproape de o tabără în care ne simțim foarte confortabil, se află munți de aur.
    • Ia decizii la foc automat!




      Știm că oamenii deștepți învață din greșeli, iar cei geniali din greșelile altora. Și cum geniali suntem puțini, putem afirma cu certitudine că experiența personală este cea care ne ajută să ne atingem targeturile pe care ni le setăm.

Recomandările editorilor