Întâlnesc mulţi oameni care aleg un masterat sau un doctorat doar pentru că vor să « scape » de o situaţie care nu-i mulţumeşte, ori pentru că se află la o intersecţie a vieţii când trebuie să ia o decizie şi nu văd alt drum. Intră în joc printr-o contagiune socială care îi menţine, de fapt, în zona lor de confort (aşa au făcut sau fac rudele, prietenii, cunoscuţii), nutrind totodată o speranţă fără contururi clare că diploma le va deschide de la sine nu se ştie ce uşi nevăzute ale vieţii. Iar pe măsură ce se apropie de obţinerea titlului respectiv, constată dezamăgiţi că masteratul sau doctoratul nu a fost decât o paranteză în biografia lor, că le-a oferit pentru o vreme ocupaţie şi identitate, sau măcar iluzia lor, dar nu şi « cheia » miraculoasă pe care o aşteptau.