Cumva am fost obişnuită din copilărie cu ideea că trebuie să fiu ambiţioasă, să fac tot ce pot ca să fiu printre primii, să fac tot ceea ce este posibil ca să ating ceea ce mi-am propus. Şi asta am făcut până am căzut în extrema de a fi atât de orbită de obiectivul propus (personal sau profesional) încât nu mai vedeam nimic altceva în jurul meu. Am observat asta şi la mine şi la alte persoane în jurul meu - ajungem să ne ataşăm puternic de obiectivul pe care ni l-am propus şi ne dedicam cu totul atingerii sale, iar în momentul în care acesta poate nu se realizează, sau nu se realizează aşa cum poate ne dorim şi îl vizualizăm noi, suntem dezamăgiţi, fără a mai ţine cont de experienţele valoroase pe care le-am trăit în drumul către acel obiectiv.