hackathon
-
În luna Noiemebrie, tinerii profesioniști IT și pasionații de tehnologie sunt invitați să participe online la DevHacks - o serie de 3 hackathoane care se concentrează pe intersecția dintre tehnologie și nevoile actuale ale societății. -
DevCon Live, cea mai amplă serie de evenimente tech din toamna aceasta
DevCon Live, cea mai amplă serie de evenimente tech din toamna aceasta reunește speakeri de la Google, Spotify și RedHat
Peste 50 de speakeri internaționali de la companii precum Google, Spotify și RedHat vor fi -
Cel mai mare hackathon NASA la nivel mondial, organizat simultan și în trei orașe din România
Cel mai mare hackathon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, a început pe 29 aprilie și continuă pe 30 aprilie, desfășurându-se simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Evenimentul este organizat în premieră în București și în Timișoara, iar la Cluj-Napoca a ajuns la a doua ediție. -
Liderii globali din industria IT vin la Cluj Napoca la cel mai mare eveniment de profil din Europa de Est
Cluj-Napoca găzduiește, în această vară, o nouă întâlnire a liderilor globali din industria IT. Evenimentul Techsylvania este unul dintre cele mai influente din Europa de Est și va avea loc între 17-20 iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca. -
Innovation Labs 2017: S-a dat startul la înscrierile pentru Hackathon
Innovation Labs 2017, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, a deschis sesiunea de înscrieri la Hackathon pentru cei ce locuiesc în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara. -
Ce proiecte vor dezvolta bursierii Guvernului
Primul maraton digital GovITHub, conceput ca un hackathon și găzduit de Guvernul României weekendul trecut, a adunat circa 100 de participanți – bursieri și voluntari ai proiectului GovITHub. Tinerii selectați prin program au lucrat împreună, timp de două zile, pe echipe, pentru dezvoltarea de prototipuri ale proiectelor propuse. -
Pasionații de programare se întrec la DevHacks 2015
400 de specialiști și pasionați de programare se reunesc în acest weekend la Biblioteca Națională în cadrul hackathon-ului DevHacks 2015. Timp de 24 de ore ei vor lucra la realizarea unor aplicații într-unul dintre domeniile: Sănătate & Fitness, Educație, Smart City (oraș inteligent, tehnologizat). La final, un juriu format din mentori și reprezentanți ai companiilor va alege echipa câștigătoare. Marele premiu este de 2.500 de euro. -
Executivi de top vin la unul dintre cele mai mari evenimente de tehnologie din Europa Centrala și de Est
Între 31 mai şi 2 iunie, la Cluj-Napoca va fi organizat Techsylvania, eveniment pe zona de tehnologie si inovatie care va aduce împreună unele dintre cele mai creative persoane din regiune, invitaţi excepţionali, experţi tehnici şi inovatori care îşi vor împărtăşi propriile experienţe şi cunoştinţe pentru a contribui la dezvoltarea tehnologică şi creşterea gradului de inovaţie din Cluj-Napoca.
-
Câştigătorii hackathon-ului Innovation Labs 2.0 din Cluj intră în programul de preaccelerare
Pe 8 şi 9 martie, Liberty Technology Park din Cluj-Napoca a găzduit cel de al doilea hackathon Innovation Labs 2.0, eveniment în urma căruia cele mai bune 10 echipe au fost selectate pentru a intra în programul de preaccelerare organizat de TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft. Urmează 3 luni în care finaliştii programului vor beneficia de mentorat şi susţinere pentru a dezvolta concepte valide de business şi produse inovatoare cu impact la nivel global.
-
Hackathon-ul Innovation Labs din Bucureşti şi-a desemnat câştigătorii
Primăvara a început cu veşti bune pentru cele 16 echipe care au fost selecţionate în urma hackathon-ul Innovation Labs 2.0 organizat de TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft, ce a avut loc pe 1 şi 2 martie la Universitatea Politehnica Bucureşti. Acestea vor beneficia pe parcursul următoarelor 3 luni de mentorat şi susţinere pentru dezvoltarea propriilor afaceri.
-
Se apropie hackathonul Innovation Labs
Studenţii şi tinerii profesionişti pasionaţi de antreprenoriat şi tehnologie se pot înscrie până joi, 27 februarie, pentru a participa la hackathonul care dă startul Innovation Labs 2.0, program de pre-accelerare organizat de TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft. Pe 1 şi 2 martie, participanţii vor avea ocazia să lucreze alături de mentori şi invitaţi speciali de excepţie pentru a-şi dezvolta propriile produse.
Recomandările editorilor
-
Pluxee și FoodFix lansează „Prânz la Fix”. 22 de rețete gândite pentru prânz create de Chef Cătălin Scărlătescu
Pluxee, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru implicarea angajaților, împreună cu FoodFix, lansează proiectul „Prânz la Fix”, o inițiativă care conectează valoarea tichetului de masă cu o experiență culinară echilibrată și accesibilă. -
Harta economică a României: Serviciile domină, industria rezistă, forța de muncă scade
Economia României continuă să se restructureze, iar datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică conturează o imagine cu contraste puternice: mai multe companii, dar mai puțini angajați. -
Wizrom Software preia Co-Factor și își extinde portofoliul cu soluții strategice pentru resurse umane
Wizrom Software, unul dintre liderii locali în dezvoltarea de soluții software pentru business, anunță oficial preluarea companiei Co-Factor, specializată în platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților. -
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.