
consulteam
-
Compania de HR Consulteam a lansat Fitted Performance Framework, un nou concept şi pachet de servicii, un produs direct al experienţei acumulate de peste 15 ani în pieţele din România şi sud-estul Europei.
-
Studiu: Cât poți câștiga pe lângă salariu când cunoști o limbă exotică
Bonusurile adăugate la salarii pentru cunoașterea și folosirea perfectă a unei limbi străine exotice (cum ar fi cele nordice) se ridică, în medie, la 800-1100 de lei pentru angajații români din centre Business Process Outsourcing și Shared Service Centers. A treia ediție a studiului Consulteam dedicat bonusurilor acordate angajaților vorbitori de limbi străine din BPO-uri și SSC-uri vine cu o surpriză în privința limbilor croată, sârbă, slovacă și ebraică, care le urmează îndeaproape pe cele nordice ca nivel de bonusare ridicat. -
Creşteri salariale cu aceleaşi valori ca şi anul trecut
Politicile de control ale costurilor se menţin, iar tendinţa conservatoare din anii trecuţi se extinde şi în acest an. Studiul Salarial Mercer 2013, realizat de Consulteam, s-a încheiat şi ne prezintă câteva concluzii. Acesta sprijină organizaţiile în planificarea şi luarea celor mai bune decizii privind bugetele de resurse umane.
-
Toamna vine cu un nou val de angajări. Cresc salariile?
Dacă în vară șansele de a „pune mâna″ pe un job erau aproape nule, odată cu venirea toamnei lucrurile se schimbă radical. Se pare că vremurile bune nu se mai lasă așteptate și când spunem asta ne referim strict la faptul că s-a dat startul recrutărilor de toamnă. Specialiștii în recrutare susțin că, lucru ce reiese și din studiile de profil făcute recent, numărul de angajări în această lună, dar și în octombrie și noiembrie, vor crește considerabil, față de perioada călduroasă a anului ce tocmai s-a încheiat.
-
Studiu Mercer: Salariile din România cresc precaut, iar angajările continuă în IT, FMCG şi producţie
Salariile din România cunosc o uşoară creştere moderată şi precaută, procentele variind între 4% şi 7% în funcţie de nivelul postului şi industrie, iar diferenţele dintre valorile salariilor din Bucureşti şi cele din restul ţării au scăzut la aproximativ 15% pentru posturile de execuţie, păstrăndu-se însă la aproape 40% pentru posturile de management, arată cel mai recent studiu salarial realizat de Mercer.
-
Puneti accent pe dezvoltarea si confortul angajatilor
Pregatirea angajatilor nu trebuie vazuta ca o strategie de motivare, ci ca un lucru absolut necesar pentru competitivitatea unei companii. Pe de alta parte, toate fortele organizatiei se concentreaza pe sporirea confortului si sigurantei la locul de munca. Pentru a completa tabloul anului, nivelul salariilor de baza din mediul privat va creste cu 5-8%, in functie de industrie si de nivelul postului.
-
Ateliere pentru HR-i
Consulteam a pregatit pentru aceasta primavara o serie de cursuri dedicate specialistilor in resurse umane. Intitulate sesiuni Atelier, aceste discutii se vor concentra pe teme de actualitate, in ton cu recesiunea si nevoia HR-ului de a intelege cum anume se elaboreaza o strategie.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...