Skip to main content

Constitutie

    • Sesizare de neconstituționalitate de la președintele Klaus Iohannis

      Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, motivând că a fost adoptată de Parlament cu încălcarea Constituţiei.
    • Noaptea ca hoţii în Paraguay

      Constituţia din Paraguay nu permite decât un mandat, de 5 ani, la preşedinţia ţării. Dar actualul preşedinte, Horacio Carters, vrea să fie reales, iar pentru aceasta cere schimbarea Constituţiei. Partidele apropiate preşedintelui sunt de acord cu această schimbare şi, în toiul nopţii, în secret, au votat de curând modificarea constituţiei.
    • USL, la un pas de obținerea a două treimi din mandate

      Uniunea Social Liberalăar putea obține două treimi din numărul de mandate și, implicit, majoritatea absolută, cea care i-ar da posibilitatea modificării Constituției și fără sprijinul UDMR. Potrivit lui Liviu Dragnea, șeful de campanie al USL, după centralizarea rezultatelor din 71% dintre sectiile de vot, USL a obtinut 66,2% din totalul mandatelor de parlamentar, urmat de PDL, cu 14%, PPDD - 11,5% și UDMR - 5,1%.

Recomandările editorilor