
Adrian Naidin: Vreau să le dau oamenilor tot ce este mai frumos din mine şi din ei
Om. Voce. Violoncel. Performance şi doină. Una dintre cele mai originale prezenţe muzicale româneşti de astăzi, un colindător asezonier, Adrian Naidin se recunoaşte în portretul de povestitor în cântec. Dar, în aceeaşi măsură, în cel relativ incomod de alergic la nedreptate.