Skip to main content

companii private

    • Birocraţia în companiile private

      Funcţionari taciturni, lipsiţi de chef, drumuri interminabile între un ghişeu şi altul, un nesfârşit teanc de acte pe care nu reuşeşti niciodată să le completezi corect, o aşteptare surdă şi umilitoare, imposibilitatea de a sta liniştit la gândul că totul va merge că pe roate. Cam această este imaginea unui român prins în mrejele birocraţiei de stat. Indiferent dacă ai de-a face cu Administraţia Financiară sau cu o primărie, toate aceste experienţe îţi accelerează ritmul cardiac înainte de a apuca să păşeşti pragul unei astfel de instituţii. Această realitate are urmări mult mai adânci decât am putea crede. Efectele ei se văd inclusiv în cadrul multor companii private, despre care, la prima vedere, am spune că sunt la polul opus.Uite cum funcţionează birocraţia în companiile private.
    • Salariile din regiile autonome, mult mai mari decât la privat

      Salariul mediu net lunar din regiile autonome a crescut continuu din 2008 încoace, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică, remise ECONOMICA.NET. În 2014, salariile medii din regiile autonome au urcat cu aproape 70% faţă de cele din 2007, în timp ce numărul de salariaţi a scăzut cu 34.000. Salariile medii din regiile autonome sunt cu peste 54% mai mari decât cele din sectorul privat în fiecare dintre ultimii trei ani.

Recomandările editorilor