Preferi un drum cu sens unic, ori o autostradă cu multe benzi de circulație?

Da, e o metaforă. Pusă direct, întrebarea ar suna așa: ești atât de ușor de manipulat încât să-ți limitezi șansele în viață luând în serios clișeul, atât de la modă astăzi, „Descoperă-ți talentul și urmează-l”?

Da, dragul meu cititor / draga mea cititoare, fraza aceasta – care pare atât de promițătoare – nu e decât un clișeu care îți poate limita șansele. Îți explic în acest articol, pe scurt, când și de ce stau lucrurile astfel.

„Un coach e cineva care îți spune ce nu vrei să auzi, pentru ca să vezi ce nu vrei să vezi, pentru ca să poți fi ce ți-ai dorit întotdeauna să fii” (Tom Landry, coach).

Te provoc să răspunzi la întrebarea din titlu, provocată la rându-mi de o lectură: Românul altfel... decît toţi ceilalţi români. Fiecare dintre noi, spun studii recente, crede despre sine că e mult mai bun decât marea majoritate a celorlalți conaționali. Tendința oamenilor de a crede că, în ce privește caracterul, sunt mai buni decât alții este universală; o dovedesc studii realizate pe populații diferite. Însă distanța între „Eu sunt...” și „Alții sunt...” pare, la români, enormă: 86% credem despre noi înșine că suntem onești/corecți, în vreme ce doar 17% credem că și alți conaționali sunt onești/corecți; 86% credem că suntem perseverenți în muncă, în vreme ce doar 23% credem că și alții sunt la fel; 88% credem că știm să păstrăm un secret, în vreme ce doar 28% avem încredere în confidențialitatea promisă de alții; etc. etc. Ca să preiau o metaforă a unuia dintre clienții mei, fiecare dintre noi se simte o floare delicată într-un lan de... tractoare, excavatoare, tancuri care „calcă totul în picioare”...

În ziua de 24 a fiecărei luni, vă ofer aici o întrebare coaching-style de 24 carate: propriile răspunsuri vă vor aduce un plus de înțelepciune, echilibru și fericire, cu condiția să le căutați cu onestitate și metodă; iar apoi, după ce le veți fi găsit, să le puneți în practică în fiecare zi. Vă ofer, de asemenea, și câteva resurse pentru căutarea acestor răspunsuri. Doar cu titlul de surse de inspirație: fiecare le valorifică așa cum gândește că e benefic pentru el / ea și pentru ceilalți oameni al căror bine îl dorește. Dacă 24 e în weekend, căutați articolul în ziua de 25.

Ai deja răspunsuri pentru aceste întrebări? Te simţi suficient de bine cu ele? Sau fără ele? Dacă nu, îţi ofer în acest articol o metodă practică, la îndemână, pentru a le căuta. Este, totodată, şi o metodă eficace pentru respectul de sine, automotivare, creştere a performanţelor şi relaţii mai bune în fiecare zi.

Suntem „programaţi” să urmăm spontan, natural, nevoile şi impulsurile personale ori interesele profesionale de moment, încercând, la nevoie, să-i dominăm sau să-i manipulăm pe ceilalţi, astfel încât să obţinem maximum de avantaje cu un aparent – doar aparent, de moment – minim de efort. Cine te împiedică pe tine să începi de astăzi să comunici mai constructiv? „E greu, trebuie timp şi efort”, va opune rezistenţă Sabotorul tău interior. Nici eu nu spun că e uşor. Însă credeţi-mă pe cuvânt, merită! E o capacitate pe care o poţi învăţa şi dezvolta şi care îţi aduce beneficii pe termen lung în toate tipurile de relaţii. E doar o problemă de hotărâre personală, exerciţiu şi reflexivitate.

Numai cine ştie să pună sub semnul întrebării şi să testeze în propria experienţă tot ce învaţă din traininguri, seminarii, ateliere, coaching, articole, cărţi, cursuri etc., să observe limitele modelelor învăţate, iar apoi să creeze altele, mai adecvate la realităţile pe care le trăieşte, poate spera la vreo realizare solidă, sustenabilă pe termen lung. Vă invit aici să puneţi sub semnul întrebării şi să descoperiţi limitele modelelor de comunicare pe care le-aţi învăţat, iar apoi să creaţi un model mai adecvat la situaţiile reale pe care le trăiţi. Ca platformă de plecare, vă ofer câteva concluzii la care am ajuns eu, cu observaţia că şi ideile mele trebuie să facă obiectul gândirii noastre critice, ca oricare altele.

„Problema nu e cine va arunca primul piatra; ci cine va fi acela care va începe să construiască ceva cu ea”, nota jurnalistul şi scriitorul Sloan Wilson. Pledez aici pentru comunicarea constructivă şi vin, ca în majoritatea articolelor mele, cu un studiu de caz (real), ilustrând, pe de o parte, limitele modurilor noastre obişnuite de a comunica şi, pe de altă parte, avantajele pe care le obţinem atunci când acceptăm să ne autoobservăm mai atent şi să schimbăm unele dintre „tiparele” noastre de acţiune.