
De profesie antreprenor. După imobiliare și eoliene, Bogdan Mihalcea pariază pe viticultura biodinamică
A făcut bani din afaceri imobiliare și, după cum declară, a avut „mare noroc” că a reușit să iasă la timp, în 2007. A restaurat case vechi, superbe pe care le-a adus la forma originală. A intrat ulterior în afaceri cu parcuri eoliene iar acum pariază pe viticultura biodinamică. Începuturile sunt promițătoare dacă te uiți la premiile internaționale câștigate până acum cu vinurile obținute de pe cele 154 de ha pe care le deține în Dobrogea.