Valoarea activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii private a crescut la sfârşitul primului trimestru din 2016, până la 6,1 miliarde de euro (+ 26,2%), anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015. Anunţul vine în contextul în care Strategia de Dezvoltare a Romaniei în următorii 20 de ani, realizată de Academia Română, îşi propune eliminarea pilonului II de pensii administrate privat, (pilonul I - pensia publică de stat şi pilonul II ar trebui unificate, ceea ce ar însemna o naţionalizare), aşa cum s-a întamplat în Ungaria sau recent în Polonia. Varianta este respinsă de ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, care, invitat în weekend la Digi 24, a declarat că dacă se va întâmpla acest lucru, sistemul de pensii se va prăbuşi până în 2050.