Skip to main content

angajati buni

    • 5 reguli din companii care duc la demisia angajaţilor buni

      Este greu să îţi păstrezi angajaţii buni în companie, însă acestă situaţie nu ar trebui să existe deoarece majoritatea greşelilor pe care companiile le fac pot fi uşor de evitat. În momentul în care o companie are reguli stricte, cei mai buni angajaţi ai acesteia vor pleca primii deoarece ei au cele mai multe posibilităţi şi li se ivesc cele mai multe oportunităţi. Dacă nu va puteţi menţine cei mai buni angajaţi motivaţi, atunci cu siguranţă nu îi veţi putea ţine în companie. 
    • 10 motive pentru care cei mai buni angajați ai tăi își caută de lucru în altă parte

      Succesul sau eșecul unei afaceri se rezumă de cele mai multe ori la talentul din cadrul acesteia. Majoritatea firmelor investesc foarte mult timp, bani și energie pentru a găsi oamenii potriviți, pentru a-i angaja, a-i pregăti și a-i plăti, astfel încât să aibă succes. Oamenii de afaceri speră ca tot acel timp și acea energie investită în angajații lor va contribui la succesul afacerii lor. Într-un timp, tot acel efort pe care o companie îl depunea pentru angajați rezulta în dorința oamenilor de a rămâne în companie pe durata carierei lor. Aceștia erau loiali firmei pentru care lucrau, chiar dacă acea firmă nu îi trata mereu pe cât de bine ar fi putut.
    • De ce renunță la job angajații buni

      Se întâmplă frecevent să-ți auzi managerii plângându-se că cei mai buni angajați pleacă din companie. Și cumva e normal să se întâmple asta, pentru că sunt câteva lucruri la care trebuie să fie atenți. Managerii dau vina pe cu totul alte lucruri când cei mai buni angajați pleacă, dar uită un lucru, oamenii nu își părăsesc joburile, ei își părăsesc de fapt șefii.

Recomandările editorilor