Skip to main content

amway

    • 1 din 2 tineri români își doresc să înceapă propria afacere

      Amway, una dintre cele mai mari companii de vânzări directe din lume, a lansat Raportul Amway privind antreprenoriatul la nivel global pentru anul 2013. Pentru prima dată, raportul este realizat la nivel global, în 24 de țări, iar acesta este al doilea an consecutiv în care România a fost inclusă în studiu. Potrivit studiului, românii au un potențial antreprenorial foarte ridicat.

    • 332 de milioane de dolari pentru dezvoltarea activităților Amway

      Amway, lider global pe segmentele de frumusețe, nutriție și îngrijirea locuinței, precum și cea mai mare companie de vânzări directe din lume, se lansează pe piața din Bulgaria. Bulgaria se alătură celor peste 100 de țări în care Amway este prezentă și reprezintă a 30-a piață europeană pentru companie. Amway operează în 29 de piețe din Europa, unde activează 1.150 angajați și peste 250.000 Întreprinzători Privați Autorizați.

    • Munca pe cont propriu, visul oricărui angajat

      În medie, peste două treimi (70%) dintre respondenţii din 24 de ţări au o atitudine pozitivă faţă de munca pe cont propriu. Acest rezultat denotă că antreprenoriatul se bucură în continuare de o reputaţie bună (2012: 69%). Acelaşi lucru este valabil pentru potenţialul muncii pe cont propriu: 39% dintre respondenţi se văd deschizându-şi propria afacere. Dar multe persoane nu îşi pun planurile în practică. 

    • Tinerii români sunt mai deschişi către antreprenoriat comparativ cu restul europenilor

      79% dintre tinerii români sub 30 de ani au o atitudine pozitivă faţă de munca pe cont propriu, iar 3 din 10 români se văd deschizându-şi propria afacere, potrivit rezultatelor studiului de percepţie şi interpretare „Antreprenoriatul în România în 2012 şi spiritul antreprenorial în Europa”, prezentat marți 5 martie de Amway și realizat de compania de cercetare GfK Nürnberg, Germania şi Centrul pentru antreprenoriat al Universităţii Ludwig Maximilian din Munchen în 16 state europene.

    • Vânzări record pentru Amway în 2012

      Amway a raportat astăzi vânzări record la nivel global de 11,3 miliarde de dolari pentru 2012, în comparaţie cu vânzările din 2011 de 10,9 miliarde de dolari. Acesta este cel de-al şaptelea an consecutiv de creştere pentru companie, care şi-a majorat constant vânzările în ultimii 12 ani.

    • Majoritatea europenilor visează la propria afacere

      Peste două treimi (72%) dintre persoanele intervievate în 12 state europene au o atitudine pozitivă faţă de posibilitatea de a avea o afacere proprie. Atitudinea faţă de antreprenoriat este foarte bună în Danemarca (88%), Marea Britanie (82%) şi Franţa (76%). Turcia cu 65% şi Germania cu 61% au cel mai scăzut nivel de acceptare a acestei opţiuni, arata rezultatele unui studiu referitor la Antreprenoriatul European.

Recomandările editorilor