Skip to main content

amanare

    • O noua amânare pentru autostrada Deva-Orăştie

      Românii mai au de aşteptat până vor circula pe autostrada Deva - Orăştie (32,5 km).  Termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori, cel mai recent avansat de autorităţile locale fiind 10 mai. Însă pentru că nu au fost finalizate, constructorul a obținut o nouă amânare, până pe 10 iunie.

    • Ştiai că impulsivitatea te împinge la procrastinare?

      Toată lumea procrastinează ceea ce detestă. Astfel, trimiterea raportui săptămânal de vineri, mersul la dentist sau gestiunea propriilor finanţe sunt activităţi pe care vom alege mai tot timpul să le amânăm. La fel, mulţi consideră exerciţiile fizice o obligaţie. Din acest motiv, peste 70% dintre cei cu abonamente la sălile de sport, nu îşi folosesc decât arare ori legitimaţiile.

    • Să ne uităm la un fenomen prea cunoscut: Amânarea!

      Amânarea lucrurilor „de făcut” este un subiect foarte abordat. Putem intra pe Google și căuta informație referitoare la amânare și vom găsi multe articole, unele dintre ele chiar foarte interesante.

      Ce este de reținut, în primul rând, este că amânarea este o “boală” de care suferă majoritatea umanității, de la mic la mare. Cu toții suntem nemulțumiți de noi pentru că amânăm lucrurile. Ca să aflăm ce putem face am putea  merge la un curs: cu cât mai scump, cu cât personajul care îl conduce este mai cunoscut, cu atât mai bine: înseamnă că…va funcționa chiar dacă noi nu vom face nimic! O luăm ca pe o ”garanție”.

    • Și lenea îți poate aduce succesul! - Video

      Luni, 29 octombrie, am avut-o ca invitat la Jurnal de leadership pe Rodica Obancea, Coching Partner în cardul companiei Hart Consulting, alături de care am încercat să identificăm soluții pentru a depăși unul dintre obstacolele care se află tot timpul înaintea noastră, amânarea.

    • Risc de faliment pentru a doua companie aeriană ca mărime din Germania. Află motivul

      Air Berlin, a doua compania ca mărime din Germania, a fost nevoită să taie costurile şi să reducă numărul de rute, pe scurt, să facă tot ce este posibil pentru a se repune pe picioare, scrie cotidianul german Der Spiegel. Amânările repetate legate de deschiderea noului aeroport din Berlin au propulsat firma într-o spirală descendentă din care nu şi-ar mai putea reveni niciodată.

    • De ce amânăm lucrurile cu adevărat importante?

       

      De câte ori până acum ai folosit scuza “Nu am timp” pentru ceea ce este cu adevărat important pentru tine? Nu o să-ţi spun că nu ai dreptate pentru că, cel mai probabil ai. Sunt convinsă că nu ai timp şi din acest motiv alegi să amâni pentru zile mai bune, ceea ce îţi propui să faci. Întrebarea pe care ţi-o adresez însă este “De ce nu ai timp?”

    • Termenul anunțat chiar de ministrul Silaghi, depășit: Autostrada București – Ploiești se mai amână o lună

      Deschiderea Autostrăzii București – Ploiești se amânăcu cel puțin încă o lună, noua dată probabilă de inaugurare a acesteia fiind, cel mai probabil, 1 august, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, aflat într-o vizită pe șantierul autostrăzii. Motivele noii amânări țin de “siguranța circulației”, a precizat ministrul, nefiind încă finalizate toate lucrările auxiliare legate de autostradă: parapeți, rigole de scurgere, ieșiri/intrări, pasaje.

    • Listarea Facebook la bursă ar putea fi întârziată de preluarea Instagram

      Mult anunțata listare la bursa de la New York a acțiunilor companiei care deține cea mai mare rețea de socializare din lume ar putea fi întârziată cu o săptămână, din cauza unor complicaţii de procedură apărute odată cu preluarea dezvoltatorului de aplicaţii Instagram pentru un miliard de dolari şi cu achiziţionarea unui portofolio de brevete de la Microsoft, pentru 550 milioane dolari.

Recomandările editorilor