
Indemnizaţia pentru creşterea copilului nu va fi plafonată de guvern
Indemnizaţia pentru creşterea copilului nu va fi tăiată şi nici plafonată de guvern a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. Acesta a adăugat că doar Parlamentul poate modifica legea care acordă 85% din veniturile din ultimele 12 luni. Oficialul a făcut aceste declaraţii la o lună după ce legea a intrat în vigoare, când s-a constatat că 0,17% dintre beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Iar asta indică dezechilibru în distribuirea resurselor bugetare, spune Ministerul Muncii, iar acest lucru trebuie dezbătut public.