Skip to main content

Lifestyle

    • "Bucureştiul citeşte poezie"

      Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN lansează la 30 august, ora 19.00, în grădina interioară a Şcolii Centrale din Bucureşti, un program de lecturi publice "Bucureştiul citeşte poezie", iar cel dintâi omagiat va fi nimeni altul decât Nichita Stănescu, poet, scriitor şi eseist, ales postmortem membru al Academiei Române.

    • Bucureştiul paradoxal

      O nouă ediţie a festivalului internațional de fotografie și arte vizuale Photoespagna de la Museo de la Ciudad oferă ocazia vizitatorilor să descopere o expoziţie pe tema realităţii nemascate a unui oraș plin de contradicții, Bucureştiul.

    • Atelierele de Prăjiturit în companii

      În luna septembrie, Dr. Oetker lansează Atelierele de Prăjiturit pentru companiile din România, atât din Bucureşti cât şi din marile oraşe. O serie de evenimente afterwork în care colegii de birou pregătesc și savurează împreună prăjituri delicioase. 
       

    • 4 000 de kilometri, parcursi intr-o secunda

      „Daca ar fi fost competita Eurovision, Romania ar fi castigat“, i-am spus presedintelui Federatiei Somelierilor din Romania, Avram Laurentiu Achim. Acesta a cucerit opt oenologi, dar si un numar de 32 de jurnalisti din cinci tari, in prezentarea vinului Feteasca Neagra, Prahova Valley, Special Reserve, cu ocazia unei degustari europene organizata de Cisco. Cele sase tari invitate au fost Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia; din pacate Turcia nu a putut primi de la celelalte tari vinurile reprezentative, insa a putut trimite catre celelalte tari vinul propriu. Cei 4 000 de kilometri distanta i-am fi parcurs cu masina in 57 de ore. Insa cu ajutorul solutiei de teleprezenta, am avut senzatia de teleportare din Star Trek. Cisco TelePresence poate foarte bine inlocui acele deplasari care presupun costuri mari de calatorie sau care nu ar putea fi organizate din cauza agendei incarcate a participantilor. Uneori, interactiunile prin TelePresence reprezinta singurul mod in care poate avea loc o intalnire. (M.S.)

    • De vazut: Sin Retorno

      Pentru o schimbare de la vesnicele filme americane, va lansam invitatia de a viziona o coproductie argentiniano-spaniola ce aduce in prim plan confruntarea omului cu sistemul si cu mediul ce il inconjoara. Povestea din „Sin Retorno“, marele castigator al TIFF 2011, debuteaza cu un accident de masina, in care un baiat isi pierde viata, iar faptasul fuge de la locul faptei. Neavand liniste, tatal victimei, ajutat de forta mass-mediei, reuseste sa il aduca pe suspect in fata judecatii. Dupa evenimente si probleme aparute din cauza unui sistem juridic corupt, un om nevinovat este condamnat pentru acea crima, nemaiexistand nicio cale de reabilitare. Va lasam sa aflati dumneavoastra deznodamantul.

    • „Cars“ – in viteza maxima

      Cu mic, cu mare am mers  la unul dintre cele mai bune filme de animatie in 2006: „Cars“. Desi nu eram o impatimita a animatiilor, acest lungmetraj m-a binedispus. Mi-a aratat ce inseamna lucrul in echipa si prietenii. In reteaua Diverta tocmai s-a lansat jocul „Cars 2: The video Game“, iar cea de-a doua parte a filmului va aparea la inceputul lunii august. Revenind la joc, acesta se anunta unul de exceptie.

      Posibilitatea de a juca multiplayer, single, sau de a debloca masini, trasee, curse, personaje, misiuni si conectarea la World of Cars Online sunt numai cateva din atractiile acestui joc.  Asadar, cine se baga la o cursa dupa o zi lunga la birou?

       

    • La Soirée Française dans L’Herastrau

      Sub sloganul „Parcul Herastrau devine mai cult“, localul Tête à Tête (langa Gradina Japoneza) pregateste in fiecare seara de vara un spectacol. De la muzica live, la piese de teatru sau de la seri cu proiectii de filme pana la seri de cultura, cafeneaua va asteapta cu portile deschise. De exemplu, pe 9 august, actritele Aylin Cadir (foto) si Adelaida Zamfira vor pune in scena o combinatie intre muzica, poezie si dans frantuzesc. Seara dedicata culturii franceze va aduce in prim plan poezii ale unor poeti celebri, pline de dragoste la fel ca si cantecele prezentate. Costumatia actritelor este una pe masura, iar intalnirea tête à tête va fi una care va va inunda cu izul autentic frantuzesc.

    • Deftones la Bucuresti

      Pentru iubitorii de gen, Deftones concerteaza pe 13 august la Arenele Romane. Spectacolul face parte dintr-un eveniment ce se desfasoara in premiera in Romania, Alternative Summer Day, si se anunta a fi memorabil. Festivalul, dedicat rock-ului alternativ international, dar si celui romanesc, va aduce pe scena formatii precum Luna Amara, White Walls si multi altii. Cei de la Deftones vor incanta publicul cu melodii atat de pe vechile albume, „Around the Fur“, „Adrenaline“, dar si de pe cel mai nou album – Diamond Eyes.  Asa ca, pentru un concert de calitate, nu ratati Deftones!

Recomandările editorilor