Raiffeisen Bank România continuă să investească în dezvoltarea profesională a liderilor de business prin sprijinul acordat programului postuniversitar „Guvernanța Corporativă care Creează Valoare”, inițiativă dezvoltată de Envisia Business School, în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană și Bursa de Valori București. Acreditat de Ministerul Educației și Cercetării, programul se poziționează drept o referință pentru profesionalizarea membrilor consiliilor de administrație și consolidarea unei culturi solide de guvernanță corporativă în România.

Parteneriatul cu Envisia Business School contribuie la formarea unei generații de lideri cu viziune strategică, capabili să genereze valoare reală pentru organizațiile românești. Investiția în educație și colaborarea cu mediul academic sunt cheia pentru transformarea ideilor bune în rezultate concrete”, a declarat Mircea Busuioceanu, Vicepreședinte al Diviziei de Risc la Raiffeisen Bank România.

Prioritate strategică

Pe fondul procesului de aderare a României la OCDE, calitatea guvernanței corporative devine o prioritate strategică atât pentru sectorul privat, cât și pentru întreprinderile de stat. Creșterea cerințelor cu privire la structurile de supraveghere și responsabilitatea managerială accentuează nevoia unor consilii de administrație bine pregătite, capabile să aplice principiile moderne de guvernanță și să conducă organizațiile spre performanță durabilă.

Programul postuniversitar „Guvernanța Corporativă care Creează Valoare” răspunde acestei nevoi printr-o abordare aplicată, care integrează analiza cadrului legal, managementul riscului, sustenabilitatea, deciziile financiare strategice și impactul transformării digitale asupra organizațiilor.

Detalii despre candidatură

Candidaturile pot fi depuse până la 5 decembrie 2025 și trebuie să includă:

Evaluarea aplicațiilor va fi realizată de o comisie de experți formată din Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Co-fondator Envisia Boards of Elite, Mircea Busuioceanu, Chief Risk Officer Raiffeisen Bank România, Corneliu Bodea, CEO Adrem, și av. Simona Pirtea, Managing Partner Enache Pirtea & Associates.

Programul se desfășoară în perioada 11 decembrie 2025 – 27 februarie 2026 și combină sesiuni sincron și asincron, precum și șapte zile intensive de curs la clasă, însumează 50 de ore de formare. Participanții vor lucra cu studii de caz reale din practica de guvernanță, vor analiza situații întâlnite în consiliile de administrație și vor interacționa direct cu lectori și profesioniști de top.

Evaluarea finală constă într-o simulare de ședință de consiliu de administrație, iar absolvenții obțin certificat postuniversitar și șase credite ECTS (5 credite pentru absolvirea programului și 1 credit pentru examenul final). Numărul locurilor este limitat la 25 pentru asigurarea unui mediu de învățare riguros și interactiv. Mai multe informații despre înscriere sunt disponibile pe www.envisia.eu.