Aceasta este una dintre parabolele de la care porneşte cartea pe care v-o propun, Mindful Leadership Coaching, Journeys into the interior, scrisă de Manfred Kets de Vries. Povestea spune multe despre esenţa acestei cărţi. Coachingul presupune abilitatea de a asculta atent, profund ceea ce spune clientul şi cu o minte deschisă. Asemenea profesorului japonez, coach-ul trebuie să înceapă cu „o cană goală”, cu o minte golită de aşteptări, de prejudecăţi.
Manfred Kets de Vries este Profesor Distins de dezvoltare de leadership şi schimbare organizaţională la
Insead, fondatorul Global Leadership Center de la Insead, al programelor pentru top management The Challenge of Leadership şi Executive Master în Coaching and Consulting for Change de la aceeaşi şcoală de business. Manfred Kets de Vries este şi psihanalist, membru al Internaţional Psychoanalytic Association, the Canadian Psychoanalytic Association şi The Paris Psychoanalytic Association şi membru fondator al International Society for the Psychoanalytic Study of Organizations.Cartea se adresează executivilor, celor care fac coaching, oamenilor de resurse umane care vor să transforme atitudinea, comportamentele, credinţele celor din echipele lor, astfel încât să creeze organizaţii mai bune, cu un climat de lucru mai bun. Kets de Vries foloseşte exemple, studii de caz, chestionare care ajută la o înţelegere profundă a psihodinamicii schimbărilor personale şi organizaţionale. De Vries demistifică limbajul legat de abordarea psihodinamică şi mindfulness, aplicând multe concepte în zona practicii coachingului pentru leadership. Ideea principală de la care pleacă abordarea clinică este aceea că lucrul cu trecutul, prezentul şi viitorul clientului este esenţial în a descoperi motivele unor tipare de comportament.
Primele cinci capitole vorbesc despre aspecte importante în coachingul liderilor; celelalte vorbesc despre scopurile şi tehnicile de coaching. Primul capitol dezbate tema ataşamentului, un subiect de o importanță fără echivoc. Dacă vrem să înţelegem mai bine cum funcţionează oamenii, e necesar să înţelegem tiparele de ataşament. Capitolul 2 vorbeşte despre iertare, abilitatea care-i diferenţiază pe executivii mediocri de cei extraordinari. Rolurile de victimă şi de salvator sunt puse mult în lumină de relaţiile de coaching. Jocurile pe care le joacă adulţii sunt analizate în capitolele 4 şi 5 ale cărţii. Capitolul 5 îi aduce în faţă pe cei numiţi de Manfred Kets de Vries executivii SOB (seductive operational bully) – ceea ce desemnează aici un comportament disfuncţional, care îi atrage totuşi un succes considerabil executivului care îl practică. Este vorba despre comportamentele psihopate întâlnite în ceea ce numim C-suite.
În partea a doua a cărţii este vorba despre mai multe aspecte şi tehnici legate de coaching. Capitolul 6 vorbeşte despre călătoria pe care o persoană o face pentru a deveni coach – ce presupune să devii executive coach şi ce înseamnă să faci coaching de grup. În capitolul 7, autorul vorbeşte despre cum să creăm un spaţiu dominat de siguranţă, în care executivii să „se joace”. Fără joc, nu există schimbare, învăţare. În capitolul 8 poţi citi despre punctele de cotitură şi dinamică ale schimbării. În ultimul capitol, De Vries vorbeşte despre viitorul coachingului povestind despre una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi relaţii de coaching – cea dintre Aristotel şi Alexandru cel Mare.
Un coach bun îl duce pe lider acolo unde vrea el să ajungă. Un coach excepţional îl duce către tărâmuri nedescoperite. Un coach în domeniul leadershipului nu este ca un antrenor din sport. El are nevoie de reflecţie personală, are nevoie să îşi dezvolte abilitatea de a vedea de pe ringul de dans şi de la balcon ceea ce se întâmplă. După cum spune un proverb german, „un coach trebuie să audă şi să fie surd în acelaşi timp, să vadă şi să fie orb”.
Georgeta Dendrino
Managing Director - Interact
Articol preluat din numărul 236/martie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.
