Sursa foto: Pixabay
Legați din punct de vedere financiar, angajatorul și angajatul vor fi nevoiți să facă tot ce e posibil pentru a trece împreună peste această situație critică. De ei depinde cum vor trece de această perioadă, dacă vor ajunge la faliment și șomaj sau chiar concediere, sau, dimpotrivă, vor găsi soluții pentru a ieși din impas. Iar pentru a păstra productivitatea companiilor este nevoie de câteva impulsuri din partea angajatorului. Cum vor reuși angajatorii să crească moralul angajaților, astfel încât panica să nu influențeze productivitatea afacerilor? Ce trebuie să facă antreprenorii, pentru a păstra calmul angajaților? Discuțiile, deci o atitudine deschisă față de problemele pe care le întâmpină firma în acest moment, dar și căutarea soluțiilor în interiorul companiei, la angajați, pot crește încrederea între cele două categorii – angajator și angajat. Astfel, angajatul poate să dea randament maxim în această perioadă, tocmai pentru că angajatorul îi dă impresia că îi pasă de el, că are încredere în judecata sa. Oferă încredere angajaților – discută cu ei Discuțiile cu angajații reprezință unul dintre punctele care nu trebuie neglijate de antreprenor, susține Cătălin Zaharia, coach și NLP Professional Trainer. Așadar, ei trebuie implicați în găsirea soluțiilor, chiar și a celor financiare. Mai ales că acum, conflictul dintre cele două părți este amplificat din cauza lipsei resurselor financiare. Astfel, patronul poate câștiga discutând cu angajații, aceștia vor aprecia că angajatorul le explică, fără să se ascundă, situația reală în care se află compania și doar așa pot ajunge la un acord comun în privința gestionării fondurilor financiare pentru perioada următoare. Prin această abordare, angajatorul poate să își țină aproape angajații, chiar dacă îi trimite în șomaj tehnic, menține legătura cu ei, iar aceștia simt că angajatorul este interesat de soarta lor. Un astfel de antreprenor nu va avea probleme la finalul crizei, își va păstra alături vechea echipă și nu va cunoaște riscul de a cheltui mult mai mult cu perfecționarea noii echipe, în loc să ia startul din nou cu o echipă solidă care știe că dă rezultate. Mai mult, angajatorul trebuie să țină cont că pandemia îi afectează pe toți, nu numai afacerea sa. Această empatie îi poate aduce o relație strânsă cu angajatul, încât acesta din urmă să dea randament maxim în situația actuală. Fii un model pentru angajat – luptă cu stresul Una dintre problemele cu care se vor confrunta antreprenorii este stresul. Un angajator stresat poate să ia decizii care nu sunt bune pentru companie, iar o dată ce angajații percep stresul liderului, acesta va genera o panică și în rândul lor. Cătălin Zaharia a explicat de ce este normal să apară fenomene de stres, dar trebuie să învățăm să gestionăm aceste situații, altfel putem să punem în pericol chiar firma: “Un lucru important de știut este că în situații de criză apar fenomene de stres care pot afecta și mai mult situația. Din perspectivă psihologică o criză este definită ca reacția pe care o ai la ceva absolut nou. Iar în aceste momente avem în față o situație cu totul nouă, impredictibilă și cu turbulență crescută. Recomandarea este să își gestioneze în primul rând stresul personal și să ia în considerare o abordare radical diferită pe termen mediu si lung. Și dacă e posibil să își alăture angajații care îl pot susține în aceste două demersuri”. Nu căuta soluții în scenariile din trecut care au avut succes Cătălin Zaharia susține că marea greșeală a angajatorilor o reprezintă tendința de a căuta rezolvarea problemelor bazându-se pe scenariile din trecut. “Însă această abordare este cu totul greșită având în vedere că rețetele din trecut e posibil să fie cu totul depășite, iar apelarea la ele să conducă la amplificarea consecințelor negative”. Aceasta pentru că nimeni nu știe cum vom trece peste pandemia de coronavirus, deja statele au început să injecteze capital în economie, au venit cu măsuri pentru a ajuta fimele să supraviețuiască, iar angajații să beneficieze de ajutor social. Renunță la vechile așteptări – adoptă o nouă mentalitate Ce trebuie să facă acum angajatorii pentru a putea merge înainte? Cătălin Zaharia e de părere că: “În momentul de față și angajatul și angajatorul trebuie să fie dispuși să își modifice radical multe comportamente, de la stilul de viață personal până la așteptările pe care le poate oferi firma și mediul economic. Dacă vor putea face aceste modificări rapide în mentalitate și comportament, atunci sunt premize bune pentru o relație fără conflict, cu alte cuvinte una bazată pe încredere”. Deja suntem într-o situație care îi leagă pe patroni de angajați, ambii sunt acum în pericol financiar: faliment și șomaj. Este un stres ridicat, care trebuie rezolvat, la care se adaugă informațiile care apar peste tot despre răspândirea pandemiei care au și ele rolul de a crește teama. Adoptă o strategie bazată pe cifre, realistă Este posibil ca unii angajatori să ignore realitatea, însă această strategie nu va da roade pe termen lung. Astfel, firma trebuie să fie conectată la informații reale, de pe canalele oficiale sau din știri cu sursă sigură, fără a încuraja interpretările. Tocmai de aceea, este nevoie ca în ședințe să se meargă și acolo pe o gândire bazată pe fapte și pe date concrete. De aceea, Cătălin Zaharia vine cu o recomandare pentru companii: “Este necesară o analiză realistă a posibilităților în situația actuală pentru a nu se ajunge în situația în care se aranjează scaunele în timp ce vaporul se scufundă. Chiar dacă e un efort care se va dovedi nenecesar, ar fi util ca toți oamenii să fie suiți din prima în bărcile de salvare”. Cu toate acestea, recomandă angajaților să își crească profesionalismul în această perioadă, iar cine poate chiar să se reorienteze profesional. Noua ordine socio-economică se schimbă de la o zi la alta Pandemia de coronavirus i-a pus pe angajatorii de peste tot din lume în situația de a căuta modalități prin care să crească moralul angajaților. Cu recomandări a venit și unul dintre seniorii revistei Forbes, Heidi Lyne Kurter, care confirmă că noua ordine socio-economică se schimbă de la o zi la alta. Pandemia a afectat locurile de muncă, valorile, sănătatea persoanelor din întreaga lume. Dacă există firme mari care au trecut deja la planul de criză, sunt unele care cu greu fac față provocărilor aduse de coronavirus. Companii mari, cunoscute în întreaga lume, precum Amazon, Apple si Microsoft, și-au trimis angajații să lucreze de acasă. Chiar și școlile acum încep să implementeze predarea online. Însă mulți angajați au început deja să nu mai dea randament, pentru că au fost scoși din rutină, copiii sunt acasă și mai este și teama pentru viața persoanelor dragi, în vârstă. La care se adaugă, bineînțeles, știrile false. În această situație, peste tot e pusă problema cum vor reuși companiile să mențină productivitatea angajaților, să îi păstreze dedicați? Iar cei de la Forbes prezintă trei modalități prin care angajatorii pot reduce panica și pot menține ridicat moralul angajaților:- Menține legătura cu angajații
- Relaxați politicile companiei
- Atenuează riscul contaminării