Pe parcursul acestui serial invităm mai mulți specialiști care să dezbată studiul realizat de  Dr. Ephrem Chang și să estimeze felul în care vârsta de pensionare tot mai înaintată va afecta calitatea vieții, mai ales în România. Dr. Ephrem Cheng, reputat savant American, a făcut un studiu care urmărește legătura dintre vârsta pensionării și speranța de viață, (Age at Retirement Vs Life Span).  Statistica demonstrează faptul că, pe măsură ce prelungești perioada de activitate în câmpul muncii, scade vertiginos durata de viață. Mai ales în cazul celor care au funcții de răspundere. Conform studiului, dacă te pensionezi la 50 de ani, ai toate șansele să trăiești până la 86 de ani. Dacă, însă te pensionezi la 65 de ani, probabilitatea să mori pe la 66-67 de ani este foarte mare. Un calcul simplu confirmă faptul că 10 ani în plus în câmpul muncii te costă 20 de ani de pensie. O viziune apocaliptică, am putea spune la o primă citire. La acest link vei putea vedea și graficul descreșterii speranței de viață pe măsură ce crește vârsta de pensionare. Experți în resurse umane, leadership, medicină, psihologie, sociologie vor demonta sau confirma mituri legate de longevitate intelectuală și profesională, învățare continuă și felul în care facem față unei vârste înaintate în câmpul muncii. Vom dezbate din perspective diferite modul în care prelungirea vârstei de pensionare va afecta calitatea vieții celor vizați, care sunt efectele în plan fizic, emoțional, afectiv și cum ne poate ajuta medicina modernă. Vom găsi împreună soluții pentru a preveni sau atenua temerile legate de faptul că nu vom mai putea munci până la vârsta pensionării, că nu vom mai fi utili pe piața muncii, că nu vom ține pasul cu tehnologia și cu un stil de viață dinamic. Toate în paradigma învățării continue care să ne mențină viabili în câmpul muncii, dar și în viață. Azi, vorbim pe această temă cu Radu Furnică, președinte, Leadership Development Solutions. Nu vreau să ajung la finalul carierei mele din birou direct în spital, așa cum pățesc foarte mulți care nu știu să se oprească După o carieră de opt ani în marinărie, ca ofițer în marina comercială și căpitan secund pe vas, Radu Furnică a emigrat din România în 1988, în Olanda, la Rotterdam, unde a cerut azil politic. Pentru că refuza să devină membru de partid ca să poată avea acces în funcția de căpitan, a fost nevoit să înceapă o nouă viață și să își schimbe radical profesia. După doi ani de MBA la Rotterdam School of Management și șase ani ca vice-președinte la o companie olandeză, a fondat Leadership Development Solutions, una dintre cele mai performante companii în domeniul top talent aquisition. „Schimbarea modelului de business a fost esențială pentru reconfigurarea propriei existențe. Russel Echlov, Senior Portfolio Manager with Mendon Capital Advisors/RMB Capital, m-a ajutat să îmi schimb percepția într-un moment de cotitură profesională și personală. M-a făcut să mă întreb:  „De ce fac eu ceea ce fac?”, „Îmi mai trebuie banii ăștia?”, „Și dacă vreau să fac ceea ce fac, în ce direcție voi continua?” Vreau să am controlul asupra acestei perioade din viața mea și să rămân implicat în măsura în care am sentimentul că produc valoare cu adevărat Răspunsurile la aceste întrebări explică alegerea mea și oarecum lipsa de vizibilitate din ultima perioadă. Am învățat că există o diferență mare între creștere și dezvoltare. Nu vreau să ajung la finalul carierei mele și din birou să ajung direct în spital, cum pățesc foarte mulți care nu știu să se oprească. Vreau să am controlul asupra acestei perioade din viața mea și să rămân implicat în măsura în care am sentimentul că chiar produc valoare. Deci nu mai sunt sub presiunea nici unui CEO. Nu mai sunt un service provider obișnuit pentru un CEO care e pus sub presiune, care plătește chirii, taxe, angajați și implicit și inevitabil e dispus compromisului. Sunt un om inflexibil tocmai din cauza acestor rigori profesionale pe care mi le impun. Neșantajabilitatea vine din verticalitate, integritate și din convingerea că există un semn de egal pe care lumea nu îl vede între calitatea de employer și cea de candidat. Pentru mine un candidat este un client. Nu pot să îi spun unui om „vino la clientul ăsta al meu care mă plătește pe mine să te atrag pe tine, știind că viața acelei persoane se va îndrepta către mai rău, nu către mai bine. Asta nu pot să fac, nu e în ADN-ul meu. Când simt că există riscul să se întâmple așa ceva, nu există bani în lumea asta care să mă plătească pentru un astfel de serviciu. Dar e doar credința mea, un soi de idealism fără ideologie. ” Citește zilele următoare pe www.revistacariere.ro opiniile specialiștilor consultați de noi pe această temă. Foto: Pixabay
Citește și: Spune-mi la ce vârstă vrei să te pensionezi ca să-ți spun cât vei trăi (I) Criza de la mijlocul carierei: Unde te duce a doua curbă profesională? Mid-career crisis. Viorel Panaite: „A doua curbă” profesională a literei U (VI)