Skip to main content

angajare

    • Cum să ţii secret faptul că îţi cauţi alt job

      Căutarea unui job în timp ce ai deja unul poate să fie o activitate foarte stresantă, mai ales în această “eră a social media”, când nu prea îţi mai poţi menţine confidenţialitatea “mişcărilor”. Nu vrei să “zgâlţâi barca” la compania în care lucrezi, dar vrei şi să găseşti următoarea oportunitate nemaipomenită.

    • Atitudinea contează enorm când ne angajăm

      Încearcă să te angajezi în postul pe care ţi-l doreşti, indiferent dacă eşti calificat pentru el sau nu, ne sfătuiesc cei de pe siteul Glassdoor.com. Ai putea să te auzi spunându „Domnule, ţelul meu este să reuşesc. Am în plan să muncesc din greu pentru serviciile pe care le oferim, pentru clienţi şi să-mi ajut colegii. Probabil că voi mai greşi la început, voi mai derapa, dar oricum am de gând să folosesc această oportunitate ca să mă dezvolt.“

    • Au oamenii frumoşi mai multe şanse la angajare?

      Cei puţin atrăgători nu ar trebui să dispere. Noul consens în ultimele studii psihologice arată că oamenii atrăgători au mai mult succes în timpul interviului doar în cazul în care intervievatorul este de sex opus. De fapt, reacţia ar putea fi contrară dacă cel sosit la interviu este de acelaş sex cu cel care îi ia interviu. 

    • Cinci greşeli pe care nu ar trebui să le mai faci la angajare

      Procesul de angajare este o parte integrantă a oricărei afaceri. Dacă reuşiţi să vă faceţi o echipă solidă în compania dumneavoastră, atunci succesul devine mult mai probabil. De aceea este foarte important să angajaţi oamenii potriviţi, deşi nu e întotdeauna un lucru uşor. Desigur, perfecţiunea este aproape imposibilă, însă puteţi fi pe aproape. Iată cinci dintre cele mai comune greşeli pe care le fac angajatorii. Vestea proastă este că, probabil, şi dumneavoastră le faceţi. Vestea bune este că le puteţi evita, potrivit American Express OpenForum. 

    • Trucuri nonverbale la interviul de angajare

      Pozitia corpului, felul în care strângi mâna sau modul în care stabileşti contactul vizual cu persoana care te intervievează contează foarte mult în decizia finală a angajatorului. În plus, este dovedit că mesajele nonverbale sunt peste 93 % din totalul modului nostru de comunicare. De aceea, este vital ca în timpul unui interviu de angajare să ştim cum să ne comportăm, susţin experţii în comunicare nonverbală.

    • UE scoate 300 de joburi la concurs. Salariile pornesc de la 4.000 de euro pe lună

      Românii au posibilitatea să se angajeze şi în acest an la una dintre instituţiile Uniunii Europene. Oficiul european pentru selecţia personalului (EPSO) va scoate la concurs, în luna martie, 300 de posturi de administratori (prima poziţie ce poate fi accesată, echivalentă cu entry-level) în domenii precum administraţie publică europeană, comunicare, drept şi relaţii externe. Salariile sunt cuprinse între 4.200 (pentru AD5) şi 5.350 de euro pe lună (pentru AD7).

    • Angajatorii ignoră PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI

      În România anului 2005 existau în jur de 380 000 de persoane cu dizabilităţi, iar numărul lor a crescut cu circa 250 000 în cel de-al doilea trimestru din 2011. Din păcate, în ţara noastră angajarea persoanelor cu dizabilităţi nu este o practică uzuală, doar 4,5% dintre acestea au un loc de muncă, arată Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Din fericire, există programe în derulare care încearcă să formeze, să consilieze şi să creeze locuri de muncă pentru aceste persoane.

    • Recrutarea şi-a revenit în domeniile financiar-bancar şi retail

      Singurul domeniu în care criza nu s-a făcut remarcată este cel IT. Domeniile care au înregistrat o revenire sunt cele financiar-bancar şi retail, pe fondul necesităţii de a întări echipele de vânzări. Ca atare, cele două domenii menţionate au furnizat şi cele mai bine plătite oferte pentru posturi de coordonare a vânzărilor – arată un studiu al companiei Trenkwalder.

    • Perspectivele de angajare înseninează absolvenţii MBA

      Turul Access MBA al şcolilor internaţionale de afaceri care doresc să recurteze candidaţi MBA locali se va desfăşura la Bucureşti, 19 noiembrie la Hotel Intercontinental.Formatul individual al evenimentului este un mod unic şi eficace de a familiariza candidaţii care satisfac criteriile de admitere ale şcolilor.În timpul înregistrării online, candidaţii furnizează informaţii despre profilul lor personal şi profesional.Înaintea evenimentului, Access MBA familiarizează candidaţii cu programele MBA care le satisfac nevoile şi le respectă criteriile, iar în cadrul evenimentului, candidaţii se întâlnesc cu Directorii pentru admiterea la un MBA la intervale de 20 de minute.Participanţii la eveniment pot beneficia de asemenea de sesiuni gratuite de orientare cu consultanţii profesionişti ai Access MBA şi cu consilierii pentru pregătirea testului GMAT.

    • Topul gafelor la interviurile de angajare

      Candidatul si-a trimis sora la interviu. Candidatul a raspuns cantand la intrebari. Candidatul a enumerat motivele pentru care nu ar trebui sa fie angajat. Sunt cateva dintre cele mai bizare gafe facute de candidati la interviurile de angajare, potrivit unui sondaj realizat printre specialistii in recrutare.

Recomandările editorilor