Skip to main content

Leadership

    • A crescut salariul mediu net în România

      Conform statisticilor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu nominal net a fost în luna noiembrie 2013 de 1.650 lei, în creștere față de luna precedentă cu 35 de lei, adică 2,2%. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net au fost înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante.

    • Da, rezoluțiile de început de an pot deveni realitate!

      Știu, rezoluțiile sunt deja „clasice”. Deja puțini le mai bagă în seamă; puțini sunt cei care mai cred în ele… și totuși, marea noastră majoritate și le stabilește la fiecare început de an, chiar și atunci când anul ce tocmai a trecut a fost unul departe de a fi avut rezoluții realizate.

    • Carrefour România anunță deschiderea a două noi magazine de proximitate în franciză

      Grupul Carrefour România anunță intrarea în rețeaua Express a două noi magazine de proximitate operate în regim de franciză: în București, Express Salviamax și în Brașov, Express RostCom Zizinului. În acest moment, rețeaua numără 58 de magazine de proximitate „Express”, dintre care 10 unități în orașul Brașov și 48 în București și Ilfov. 

    • O nouă taxă pentru companii

      De la 1 ianuarie 2014, oamenii de business din România vor trebui să achite o nouă taxă. Aceasta se va duce către consultanții fiscali care vor certifica declarațiile fiscale anuale de impozit pe profit, celebrul formular 101.

       

    • De la natură la concept

      Joi, 16 ianuarie 2014, de la orele 17.00, sunteţi aşteptaţi la Sala Tancred Bănăţeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, la vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică a artistului Teodor Răducan, intitulată „De la natură la concept”.

    • De ce nu reușim să „bifăm” lista cu „to do-uri” - Video

      Fiecare an nou vine cu un restart al propriei vieți în cazul multora dintre noi! Sau cel puțin asta ne propunem. Am trecut și eu prin  asta! Unii vor să slăbească, alții să se lase de fumat, sunt și care doresc să pună bazele unui business ori să ceară o mărire de salariu. Și încă de la finalul unui an prind încredere și sunt convinși că în ianuarie vor lua „taurul de coarne” și rezultatele dorite nu se vor mai lăsa așteptate.

    • Scădere istorică a vânzărilor de PC-uri în 2013

      Producătorii de PC-uri au primit o lovitură puternică anul trecut. Vânzările de PC-uri au scăzut anul trecut la nivel mondial cu 10%, cel mai prost an înregistrat vreodată, din cauza ascensiunii smartphone-urilor şi tabletelor şi încetinirii ritmului în care sunt înlocuite computerele vechi, informează Mediafax citând estimările Gartner şi IDC.

    • 8 sfaturi pentru a-ți crește șansele de angajare în 2014

      Un nou an a început și fiecare dintre noi și-a făcut planuri pentru 2014. Iar dacă între obiectivele tale se află și găsirea unui job sau schimbarea celui actual, atunci cu siguranță trebuie să treci în revistă sfaturile de mai jos. Acestea sunt câteva dintre ideile desprinse din cartea The Essential Guide for Hiring & Getting Hired a lui Lou Adler, CEO al The Adler Group, o companie full-service de consultanță și achiziție de talente.

    • Descoperiți cea mai periculoasă insulă din lume!

      Insula North Sentinel, din Golful Bengal, are tot ce trebuie pentru a fi considerată un paradis: o apa limpede și curată, o plajă lungă acoperită de nisip alb, o vegetație luxuriantă... Însă, acest colț de rai reprezintă, în realitate, unul dintre cele mai periculoase din lume și oricine s-a încumetat să pună aici piciorul a înfruntat moartea. Pentru că localnicii sunt absolut neprimitori și fac tot posibilul pentru a păstra insula intactă.

    • Soacra cu trei nurori – în regia Stelei Popescu, revine la Opera Comică Pentru Copii

      Vreți să câștigați mai mult timp de calitate cu micuțul dumneavoastră? În acest caz, cu siguranță nu ar trebui să ratați muzicalul Soacra cu trei nurori. Teatrul liric bucureştean v-a pregătit o surpriză: în luna ianuarie, titlul care a umplut sala la fiecare reprezentaţie la final de an şi a stârnit aplauzele entuziaste ale publicului de toate vârstele revine pe scena Operei comice pentru copii

    • Prizonier în jocul emoției

      Spectacolul de teatru Marea iubire a lui Sebastian cu actorii Rodica Mandache, Marius Manole, Ana-Ioana Macaria și Istvan Teglas, are prima reprezentație din anul 2014, duminică, 12 ianuarie, ora 14:00 la Godot Café-Teatru, str. Blănari nr 14. 

    • De la vis la carieră

      În urmă cu 9 ani, prin clasa a 11- a, când a decis să urmeze Academia de Studii Economice din București, voia să lucreze într-o bancă. Mama lui, persoana care îl cunoaşte cel mai bine în lumea aceasta, aşa cum chiar acesta susţine, i-a spus că acest job nu corespunde cu felul său de a fi, cu calităţile sale. Dar nu a ascultat-o.

    • Doar 4.700 de joburi disponibile în următoarea perioadă

      După cum era de așteptat pentru această perioadă, începutul de an aduce o acalmie în ceea ce privește piața muncii, numărul joburilor disponibile la nivel național fiind mult mai reduse decât la finalul anului trecut. Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), angajatorii au scos la concurs 4.716 locuri de muncă.

    • Cum să nu repeți greșelile anului trecut

      2014 a început în forță, dar... „Mai sunt eu de actualitate?” Care este modul de abordare a unei noi strategii personale de acțiune sau de business? Cât schimbam și cum schimbăm? Una dintre cele mai pertinente și complete opinii am primit-o de la Adrian Florea, Managing Partner Trend Consult Group, într-un articol publicat în ediția de decembrie a revistei Cariere. Vă prezentăm în continuare câteva dintre sfaturile oferite de Adrian Florea.

Recomandările editorilor