Skip to main content

Leadership

    • Marea Britanie reduce taxele pentru corporaţii

      Marea Britanie reduce taxele pentru corporaţii, în încercarea de a le tenta să nu plece după Brexit. Ministrul britanic de Finanțe, George Osborne, a declarat pentru Financial Times că vrea să instaureze o economie super-competitivă, scazând impozitul pentru firme la mai puţin de 15%, de la 20% cât este în prezent. Marea Britanie ar avea astfel unul dntre cele mai mici impozite dintre marile puteri economice ale lumii. 

    • România are aproape cel mai mic salariu minim din Europa

      „Companiile din vestul şi din centrul ţării se confruntă cu un deficit major de personal, mulţi alegând să plece la lucru în străinătate sau să migreze către alte companii pentru beneficii în plus sau pentru o mărire simbolică de salariu”, spune Marius Ciucă, administratorul Asociației Job Sibiu.
    • Lipsa feedback-ului adecvat dezavantajează femeile în carieră

      Cu toate că multe companii au investit în programe pentru promovarea femeilor în poziții de leadership, numărul femeilor ce ocupă astfel de posturi nu a crescut semnificativ în ultimul deceniu. Chiar dacă femeile sunt bine reprezentate în rândul managerilor de mijloc, cifrele devin considerabil mai mici atunci când ne uităm la nivelul executiv. De ce vedem, totuși, atât de puține femei în roluri de conducere?
    • Focus pe generaţia Z

      Au câştigat unul dintre premiile HR Club la categoria – Recrutare şi Selecţie cu proiectul „Raftul cu experienţe”. Echipa de HR a Kaufland România a atras 400 de elevi, care au aplicat pentru programul „Raftul cu experienţe” în anul 2015. Dintre ei, peste 100 au fost selectaţi pentru a participa la săptămâna de educaţie non-formală şi săptămânile de practică în cadrul magazinelor.
    • Caniculă sau furtună de productivitate pentru echipa ta?

      Momentele în care poți să crești eficiența ta și a echipei tale nu au legătură cu vremea. Însă scriu acest articol în timp ce călătoresc cu trenul spre nordul țării. Dacă la plecare vremea era caniculară, acum, aproape de destinație suntem într-o furtună ce arată cât se poate de clar ce poate să facă natura. Trecerea aceasta de la caniculă la furtună, m-a făcut să mă gândesc la schimbările de intensitate ale sarcinilor, neprevăzutul termenelor sau pur și simplu, așa cum îmi spunea o prietenă, la lucrurile care se schimbă de pe-o zi pe altă, în multe din corporații. Dacă ai un loc de muncă în care schimbările sunt la ordinea zilei (orei!), atunci acest articol este pentru tine.
    • Businessul ca preocupare mentală - 24 de ore, 7 zile din 7

      A hotărât să lucreze în domeniul dezvoltării personale, mai exact în zona de Executive Coaching, deoarece îi place să interacționeze cu oamenii. Și-a dorit mereu să îi ajute pe alții să devină mai buni, dar, în aceeași măsură, a investit timp și bani pentru a fi și ea mai bună, mai bine pregătită. De multe ori a primit din această cauză eticheta de om care muncește exagerat de mult, dar Georgeta Dendrino, Managing Partner Interact, crede că fără curiozitate și dorința de a te autodepăși nu poți reuși.
    • Uită-te cu ochi noi la colegii tăi vechi

      Există vreun coleg cu care ai o relaţie de lucru încordată? Dacă, din întâmplare, eşti un fel de supererou al muncii care tocmai a răspuns cu „nu” la această întrebare, există măcar cineva cu care ai vrea totuşi să ai o relaţie mai bună? 
    • Cetățenii UE vor măsuri în lupta împotriva terorismului şi pentru combaterea şomajului

      Lupta împotriva terorismului ar trebui să fie prioritatea principală a UE, urmată de combaterea șomajului, conform răspunsurilor date de participanții la un sondaj special de tip Eurobarometru, comandat de către Parlamentul European şi publicat vineri, 1 iulie 2016. Alte domenii în care cetăţenii doresc mai multă implicare a UE sunt combaterea a evaziunii fiscale, migrația, protejarea frontierelor externe și a mediului. 
    • 10 ani de Aeromania, pe 2 iulie, la Tuzla

      Sâmbătă 2 iulie 2016 are loc ediţia aniversară AEROMANIA 10 ANI, pe Aeroportul Tuzla, Constanța. La spectacolul aerian vor fi prezenţi multiplul campion Jurgis Kairys, Iacării acrobaţi şi alţi piloţi de podium mondial care vor zbura acompaniaţi de muzica rock, pop-rock şi folk a trupelor ce vor cânta la aeroport, printre care Zdob şi Zdub, R.O.C.K. şi Mihai Mărgineanu.
    • Munca dificilă îţi îmbunătăţeşte memoria

      Cu cât un loc de muncă te solicită mai mult intelectual, cu atât favorizează dezvoltarea funcţiilor cognitive. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de către cercetătorii de la universitatea din Florida. Atenţie însă, mediul în care lucrăm poate anula beneficiile acestui lucru. 
    • Peste 10.000 de liceeni din 8 țări au dezvoltat afaceri sociale

      Social Enterprise 360 este un program european pentru educație în domeniul antreprenoriatului social, dezvoltat de Junior Achievement România împreună cu organizații partenere din alte 7 țări și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+, a implicat, în perioada 2015-2016, peste 10.000 de liceeni din 373 de școli, ce au propus 668 de idei de afaceri sociale cu ajutorul celor 507 de profesori și celor peste 200 de consultanți voluntari. 
    • Creștere de peste 13% a cifrei de afaceri a grupului Medicover în România în 2015

      Grupul Medicover a înregistrat o creștere de peste 13% în 2015 față de anul anterior, până la 252 milioane de lei. Medicover, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România, anunță o creștere de peste 26% a cifrei de afaceri a spitalului său din București în 2015, comparativ cu 2014. De asemenea, rețeaua sa națională de clinici a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în 2015, cu peste 13% mai mare față de cea din 2014. 

Recomandările editorilor